Polițiști ai Serviciului Rutier Constanța și al formațiunilor rutiere, împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog, au desfășurat, în noaptea de 9 spre 10 martie, o acțiune pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane care au consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive. Acțiunea s-a desfășurat pe DN2A și DN39, în municipiile Constanța, Mangalia, Medgidia și în orașul Cernavodă, pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea accidentelor de circulație.
Potrivit IPJ Constanța, polițiștii au aplicat 61 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de peste 30.000 de lei. De asemenea, au fost reținute nouă permise de conducere, dintre care cinci pentru consum de alcool, unul pentru conducere agresivă, unul pentru neacordare de prioritate, iar restul pentru alte abateri. Totodată, au fost constatate și două infracțiuni la regimul circulației rutiere și au fost retrase cinci certificate de înmatriculare.
Exemplu:
La data de 10 martie a.c., în jurul orei 00.15, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe strada Negru Vodă din municipiul Constanța, fiind sub influența substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la amfetamină, fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism.
La acțiune au participat și reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog, care au prezentat conducătorilor auto un chestionar în vederea realizării unui studiu privind consumul de droguri în rândul șoferilor.
Be the first to comment