O tânără de 25 de ani a fost rănită în dimineața zilei de luni, 27 decembrie, într-un accident rutier petrecut pe bulevardul Tomis din Constanța, în care au fost implicate trei autoturisme.
Potrivit IPJ Constanța, polițiștii constănțeni au fost sesizați în jurul orei 08.00 cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul Tomis, în municipiul Constanța, pe sensul de mers dinspre bulevardul Aurel Vlaicu spre localitatea Ovidiu.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că impactul s-a produs între trei autoturisme, care se deplasau în aceeași direcție de mers, la volanul cărora se aflau doi bărbați, de 61 și 58 de ani, respectiv o femeie de 46 de ani.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei pasagere de 25 de ani.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Controalele OPC continuă să scoată la iveală situații abstracte din comerțul de pe litoral. O terasă de pe faleza din stațiunea Eforie Sud funcționa fără să aibe vre-o autorizație, acestea lipsind de ani buni. Încă […]
Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, și-a lansat astăzi candidatura pentru un nou mandat, din partea PNL, și a anunțat că are un mesaj simplu pentru alegători. Acesta este: „Oameni buni și lume bună, nu dați […]
Reabilitat ultima dată în 2008, cu ajutor din partea militarilor americani din Baza de la Mihail Kogălniceanu, dispensarul din localitatea Sinoe beneficiază din nou, de două săptămâni, de apă curentă, iar anumite încăperi, care căzuseră […]
Be the first to comment