Accident grav la Nicolae Bălcescu. A fost activat Planul Roșu după ce un microbuz și o mașină s-ar fi ciocnit

Un accident grav a avut loc în această seară la Nicolae Bălcescu, fiind activat Planul Roșu, după ce un microbuz și o mașină s-ar fi ciocnit.

Pompierii se deplasează la locul accidentului cu mai multe echipaje.

În evenimentul rutier ar fi implicate 21 de persoane.

Update

Pompierii ajunși la fața locului au stabilit că au fost implicate 16 persoane – 13 bărbați în microbuz și o femeie și 2 bărbați în autoturism – neîncarcerate, conștiente, cooperante. Persoanele au fost evaluate medicat de echipajele SMURD și SAJ, nu au prezentat mărci traumatice și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, refuzând transportul la spital.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 23 februarie, în jurul orei 17.30, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Carol, din comuna Nicolae Bălcescu, s-a produs un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 66 de ani, și un microbuz ce transporta pasageri, condus de un bărbat, de 59 de ani, care ar fi circulat în aceeași direcție.

În urma accidentului rutier nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest și cu cel din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative.

Accidentul rutier urmează a fi soluționat potrivit dispozițiilor legale privind tamponarea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*