Un copil în vârstă de 3 ani din Medgidia a fost preluat în comă de către elicopterul SMURD după ce a fost lovit de o mașină a unei firme de pază.
Accidentul s-a produs în Medgidia, pe strada Silozului. Din primele informații, un autoturism a accidentat grav un minor de 3 ani, lăsat nesupravegheat, care a traversat prin loc nepermis, fără să se asigure.
Copilul din accident, în vârstă de aproximativ 3 ani, a fost găsit de către echipajele medicale în comă. A fost intubat și preluat de către elicopterul SMURD și transportat la Spitalul Județean Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Traficul rutier se desfășoară cu dificultate luni, 13 septembrie, pe bulevardul Tomis din Constanța, în zona Gulliver, din cauza unei avarii pe o conductă de alimentare cu apă a RAJA. Potrivit RAJA, pentru executarea lucrărilor […]
Pompierii constănțeni au fost solicitați în data de 25 martie, în jurul orei 1.30 să intervină la un incendiu izbucnit în municipiul Constanța, pe strada Steagului. La locul izbucnirii incendiului au intervenit 21 de pompieri […]
Constănțenii pot comanda un Uber, începând de joi după-amiază, prin simpla apăsare a unui buton. Constanța este al șaselea oraș din România în care Uber este disponibil. Începând de joi după-amiază, Uber va fi disponibil […]
Be the first to comment