Accesul autovehiculelor neautorizate va fi interzis în zona peninsulară a Constanței din luna noiembrie

Accesul autovehiculelor neautorizate va fi interzis în zona peninsulară de la 01 noiembrie. FOTO Primăria Constanța

Începând cu data de 1 noiembrie se va trece la blocarea accesului autovehiculelor neautorizate în zona peninsulară a Constanței.

Potrivit Regulamentului de acces în Zona Peninsulară a municipiului Constanța, adoptat prin HCLM 294/2021, din punct de vedere al destinației, zona peninsulară va fi separată în două părți:

  1. Zone exclusiv pietonale – cu destinație pietonală cu excepția desfășurării unor evenimente sociale, culturale, sau sportive, a executării de lucrări de construire, amenajare și modernizare, în situații de intervenție pentru situații de urgență sau situații speciale;
  2. Zone ocazional carosabile – cu destinație preponderent pietonală și ocazional carosabilă.

Accesul vehiculelor în interiorul zonei pietonale se va realiza doar în baza unui permis, iar constănțenii pot depune cereri pentru obținerea permiselor de acces în zona peninsulară. Există mai multe tipuri de permise: pentru rezidenți persoane fizice, pentru rezidenți persoane juridice, pentru evenimente, pentru aprovizionare, pentru instituții publice, pentru amenajări, pentru furnizorii serviciilor de utilități publice, pentru furnizorii serviciilor de catering, poștă sau curierat și transport valori, pentru evenimente religioase, pentru situații excepționale.

Intrarea și ieșirea mașinilor în/ din zona peninsulară se realizează doar prin punctele prevăzute în Regulamentul de acces în care vor fi amplasate indicatoare de semnalizare rutieră. Viteza de deplasare a vehiculelor în zona peninsulară este de maxim 30 km/h.

Este admis accesul fără solicitarea permisului de acces pentru următoarele categorii de vehicule dacă au greutatea maximă de 3.500 kg:

  • vehiculele inscripționate deținute de Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția de Frontieră Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Direcția Generală de Protecție Internă, Direcția Generală Anticorupție, Instituția Prefectului, Agenția Națională Antidrog, Agenție Națională Împotriva Traficului de Persoane, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Direcția Generală de Informații a Apărării, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională a Vămilor, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, Oficiul National pentru Prevenirea Spălării Banilor, Direcția Generală Poliția Locală, Direcția Națională Anticorupție, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Institutul Național de Sănătate Publică, Direcția județeană de Sănătate Publică, Serviciului de Ambulanță, Garda de Mediu și Agenția Națională pentru Protecția Mediului, aflate în misiune;
  • vehiculele aparținând ambasadelor sau consulatelor precum și ale coloanelor oficiale însoțite conform legislației în vigoare;

Emiterea permisului de acces în zona peninsulară pentru persoane fizice și persoane juridice rezidenți se va realiza de către Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța după depunerea cererilor împreună cu documentele necesare, prin următoarele modalități: online, direct la ghișeu/poștă/curier, la sediile Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța. Pentru eliberarea celorlalte categorii de permise, solicitanții se pot adresa Direcției Generale Gestionare Servicii Publice, Direcția Administrare Servicii Publice, Serviciul Siguranța Circulației Urbane și Parcări din cadrul Primăriei Municipiului Constanța cu sediul în str. Ștefan Mihăileanu nr. 10, Constanța, prin următoarele modalități: poștă/curier, online la adresa de mail permise.acceszp@primaria-constanta.ro. Formularele tipizate pentru diferitele tipuri de permise pot fi accesate utilizând http://www.primaria-constanta.ro/primarie/relatii-cu-publicul/acte-necesare-pentru-diferite-tipuri-de-solicitari. Informații suplimentare puteți obține la numărul de telefon 0241/488.179.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*