A patra săptămână BE.SAFE continuă cu spectacole în fiecare zi

Zeul măcelului

A patra săptămână a Stagiunii Estivale BestSummerArtFEst – BE.SAFE – Constanța 2020, organizată între 10 și 16 august, de Teatrul de Stat Constanța este una plină, cu spectacole în fiecare zi.

Luni, 10 august, la ora 21.00, în spațiul de spectacole amenajat în Parcul Arheologic, săptămâna artistică începe cu o proiecție de film selecționat la Transilvania International Film Festival – TIFF, oferită de Centrul Cultural Județean „Theodor T. Burada”. Va fi proiectat filmul franțuzesc „La Belle Époque” – Cei mai frumoși ani.

Un sexagenar deziluzionat de viață (Daniel Auteuil) primește o ofertă de nerefuzat: să retrăiască o săptămână din trecutul său; alege momentul în care și-a întâlnit marea dragoste.

Marți, 11 august, de la ora 21.30, la Teatrul de Vară Soveja, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă spectacolul „Cui i-e frica de Virginia Woolf?” de Edward Albee, un spectacol de Andrei și Andreea Grosu.

George (Marius Turdeanu), profesor de istorie, și Martha (Ofelia Popii), exuberanta sa soție și fiica șefului universității, se întorc acasă după o petrecere. Dar noaptea abia începe, iar publicul devine prizonier în casa celor doi și martorul unui șir de „jocuri și glume” în care barierele anduranței vor fi testate, iar demonii vor ieși la lumină. Martha i-a invitat la ei acasă pe noii veniți în campusul universitar, blondul Nick (Alin Turcu) și naiva lui soție, Honey (Cezara Crețu). Ceea ce urmează va demonstra că nimic nu e mai irezistibil și mai terifiant decât cruzimea și că adevărul și iluzia pot spune uneori aceeași poveste.

Cui i-e frica de Virginia Woolf?

Miercuri, 12 august, de la ora 21.30, în Parcul Arheologic, Teatrul „Alexandru Davila” Pitești prezintă ”Old Love” („Iubire veche”) de Norm Foster, în regia lui Daniel Bucur, muzica originală și versurile fiind semnate de Nicu Alifantis.

O „iubire veche” îi leagă timp de aproape trei decenii pe măruntul funcționar Bud Mitchell (Constantin Cotimanis) și pe soția patronului său, Molly Graham (Iulia Dumitru), cu întâlniri sporadice și discuții presărate cu umor, repede uitate de ea, dar constituind pietre ale unei construcții afective solide pentru el. Însă pasul decisiv nu este făcut până când cei doi nu sunt singuri, liberi de obligațiile de familie, ea văduvă, iar el divorțat.

Joi, 13 august, de la ora 21.30, la Teatrul de Vară Soveja, Teatrul „Tony Bulandra” prezintă „Zorba grecul”, de Hristo Boicev, pe motive din romanul lui Nikos Kazantzakis, în regia lui Mc Ranin.

Zorba este proverbial pentru pofta de viață și pentru înțelepciunea extrasă din experiența trăită frust. Niko, scriitor (Sebastian Bălășoiu), și Zorba, miner (Cuzin Toma), se întâlnesc, conduși unul spre celălalt de acel destin care îți pune la îndemână mijloace pentru a crește în plan intelectual și sufletesc. Niko devine indispensabil pentru Zorba și viceversa, pentru că fiecare reprezintă tocmai partea care îi lipsește celuilalt. Întâmplările prin care trec împreună se construiesc în jurul minei pe care o moștenise Niko, dar acest fapt este doar un pretext pentru a comunica și a celebra viața. În rolul Bubulinei o veți putea vedea pe soprana Daniela Vlădescu, directoarea Teatrului Național de Operă și balet „Oleg Danovski” din Constanța.

Zorba grecul

Vineri, 14 august, de la ora 21.30, la Teatrul de Vară Soveja, Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani prezintă „Zeul Măcelului” de Yasmina Reza, în regia lui Erwin Șimșensohn.

Sâmbătă, 15 august, de la ora 21.00, la Teatrul de Vară Soveja, Teatrul de Stat Constanța prezintă „Gaițele” de Alexandru Kirițescu, în regia lui Lucian Iancu, unul dintre cele mai jucate și apreciate de public spectacole din repertoriul nostru.

Este una dintre cele mai valoroase comedii de moravuri din dramaturgia românească, în care autorul satirizează, cu un umor excepțional, lăcomia, cinismul și dezumanizarea burgheziei de la începutul secolului XX. Se râde mult la acest spectacol, dar spectatorii rămân și cu un gust amar. Peripețiile amoroase din clanului Dudulenilor, replicile savuroase și bârfele suculente scot în evidență, într-un mod paradoxal, destinele tragice ale unora dintre personaje.

Gaițele

Duminică, 16 august:

  • de la ora 21.30, la Teatrul de Vară Soveja, Teatrul Național „I.L. Caragiale” București prezintă „Frumos e în septembrie la Veneția” după Teodor Mazilu, în regia Marianei Cămărășan, cu Oana Pellea și Mircea Rusu.
  • de la ora 21.30, în Parcul Arheologic, Teatrul „Andrei Mureșan” prezintă „Nu chiar 1918” de Székely Csaba, în regia lui Cristian Ban.

Pare o comedie ușoară, dar are și o parte întunecată: vorbește, la o scară mai mică, despre corupție, șantaj și legăturile necurate care alcătuiesc un sistem. Ne arată ce am realizat din idealurile din 1918, și cum ne simțim în țara asta, la o sută de ani după Marea Unire. Ne arată de fapt relația dintre bani, fericire și patriotism în România de azi.

Nu chiar 1918

Accesul la spectacole va fi pe baza de bilete ce pot fi achiziționate fie online, prin platforma www.mystage.ro , fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța (Bulevardul Ferdinand Nr. 11) Programul casei de bilete este miercuri – duminică, orele 09.00 – 12.00, 16.00 – 21.00. Biletele pot fi achiziționate și de la casa de bilete a Teatrului de Vară Soveja, cu o oră înainte de începerea spectacolelor.

Stagiunea Estivală BestSummerArtFEst – BE.SAFE – Constanța 2020, organizată de Teatrul de Stat Constanța cuprinde evenimente culturale diverse, ce se desfășoară în spații adecvate, în aer liber, până la începutul lunii septembrie. Sănătatea populației rămâne prioritatea numărul unu, așadar toate evenimentele din cadrul stagiunii vor avea loc cu respectarea strictă a tuturor normelor de protecție împotriva contaminării cu Coronavirus.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*