A început demolarea construcțiilor ridicate ilegal de Parohia Sfântul Antonie cel Mare din Constanța

Parohia Sfântul Antonie cel Mare din Constanța. FOTO Parohia Sfântul Antonie cel Mare

Primăria Constanța a informat că în această dimineață, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au demarat desființarea pe cale administrativă a construcțiilor ridicate în mod abuziv de Parohia Sfântul Antonie cel Mare pe un  teren aflat în  proprietatea municipiului Constanța, pe strada Ștefăniță Vodă.

„Este vorba despre: casa mortuară în suprafață de aproximativ 182 mp,  un gard în suprafață de aproximativ 123 ml, platforme betonate în suprafață de aproximativ  367 mp și clopotniță.

Este regretabil că s-a ajuns la această situație, dar de mai bine de un an și jumătate, reprezentanții Primăriei Constanța au înștiințat Parohia Sfântul Antonie cel Mare despre aceste aspecte. De asemenea, parohia a fost notificată despre toate etapele legale parcurse de Primăria Constanța pentru demolarea pe cale administrativă a construcțiilor nelegale. Din păcate, reprezentanții Parohiei Sfântul Antonie cel Mare nu au luat nicio măsură.

Eliberarea terenului de aceste construcții nelegale este necesară pentru derularea proiectului inițiat de Primăria Constanța „Amenajare spațiu public situat la intersecția str. Soveja cu str. Ștefăniță Voda-amenajare peisagistica-parc Soveja și reconfigurare circulație”.

Din cauza acestor construcții ridicate în mod abuziv, fără nicio autorizație de construire,  pe terenul care aparține municipalității, lucrările la viitorul parc au fost sistate încă din data de 17.05.2024. Lucrările din cadrul proiectului au continuat în zona care viza resistematizarea rutieră, dar nu și în zona bisericii.

După eliberarea terenului, lucrările la parc  vor fi reluate. Amânarea acestor măsuri ar fi pus în dificultate intregul proiect. Menționăm că noul parc va integra din punct de vedere arhitectural biserica Sf. Antonie cel Mare care are o arhitectură deosebită” – Primăria Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*