Bărbatul care a ucis două femei pe litoral și apoi le-a furat mașinile a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalului Constanța, prin rechizitoriul din data de 23 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată a doi inculpaţi majori şi a unui minor, acuzaţi că au fost implicaţi în uciderea în scop de jaf a două tinere pe litoral, în vara anului 2024, fapte urmate de ascunderea sau abandonarea pe câmp a cadavrelor în stare de putrefacţie şi însuşirea sau folosirea fără drept a bunurilor celor două victime ucise.
„Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că:
La data de 02.07.2024, cu premeditare, inculpatul M.N. a ucis-o prin sugrumare pe victima Avram Delia, după care i-a sustras autoturismul marca Audi A4, cu nr. de înmatriculare TL … (omor calificat şi tâlhărie).
La data de 27.08.2024, cu premeditare și după ce o ucisese pe victima Avram Delia, acelaşi inculpat a ucis-o, prin sugrumare, pe victima Vădean Iana Denisa, după care i-a sustras autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare TM …, două telefoane mobile, suma de 11.000 lei și bijuteriile personale (omor calificat şi tâlhărie).
În perioada 02.07.2024 – 03.09.2024, în mai multe rânduri și în baza aceleași rezoluții infracționale (la datele de 02.07.2024, 14.07.2024, 27.08.2024, 28.08.2024, 01.09.2024 și 02/03.09.2024), acelaşi inculpat a condus pe drumurile publice autoturismele sustrase de la cele două victime ucise, fără a deține permis pentru vreo categorie de vehicule (conducerea unui vehicul fără permis de conducere – șase acte materiale).
În perioada 28.08.2024 – 01.09.2024, în mai multe rânduri și în baza aceleiași rezoluții infracționale, acelaşi inculpat a accesat fără drept telefonul mobil al victimei Vădean Iana Denisa, transmițând mesaje prin intermediul aplicației Whatsapp către două persoane (martori în cauză), pretinzând că era victima, pentru a crea aparența falsă că aceasta era încă în viață (acces ilegal la sistem informatic – două acte materiale)
Inculpata R.E. nu a înștiințat de îndată autoritățile despre uciderea victimei Vădean Iana Denisa, deși luase în mod direct cunoștință despre această faptă (nedenunțare).
Aceeaşi inculpată l-a ajutat pe primul inculpat să depoziteze în locuința sa cadavrul și bunurile victimei Vădean Iana Denisa, pe care împreună cu un inculpat minor le-a ridicat de la un hotel din municipiul Constanța, pretinzând în mod mincinos că era mama ei, și să transporte și abandoneze cadavrul pe un câmp din extravilanul satului Sinoe, com. Mihai Viteazu, jud. Constanța, cu scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a primului inculpat (favorizarea făptuitorului).
Aceeaşi inculpată a primit de la primul inculpat telefonul mobil al victimei Vădean Iana Denisa, deși cunoștea că bunul fusese sustras de la aceasta (tăinuire).
Aceeaşi inculpată şi-a expus fiul său minor unor fenomene nocive precum consumul de droguri (atât propriu, cât și al primului inculpat), prin: permisiunea acordată fiului ei de a consuma droguri atât în locuință cât și în afara ei, prin permisiunea acordată primului inculpatul să întrețină relații sexuale contra cost cu alte femei în apartamentul în care locuia și minorul, împreună cu care a plecat din locuință, tocmai pentru a crea celui dintâi inculpat condițiile necesare întreținerea relațiilor sexuale, prin păstrarea în locuință a unui cadavru, în prezența copiilor minori, timp de aproximativ 40 de ore, astfel încât a pus în pericol grav dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a fiului ei minor (rele tratamente aplicate minorului).
În cauză s-a dispus trimiterea în judecată şi a unui inculpat minor, pentru implicarea în activităţile celor doi inculpaţi majori, însă interesul superior al oricărui minor la dezvoltare şi educare nu permite mediatizarea datelor legate de acesta” – Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
Be the first to comment