Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a semnat, alături de Ministrul Turismului, Bogdan Trif, contractul de finanțare pentru proiectul “Extindere Delfinariului, municipiul Constanța”.
Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 5,6 milioane euro, din care 70% sunt asigurați de către Ministerul Turismului (conform H.G. nr. 558/2017), iar diferența de 30% de către Consiliului Judeţean Constanţa.
“Am vrut să avem în Constanța un Complex Muzeal la standarde internaționale. Mi-am dorit o construcție modernă, un delfinariu care să devină etalon pentru obiectivele de acest tip. Investim pentru viitorul nostru, al copiilor, al județului și al turismului românesc! Astfel, în aproximativ doi ani, vom avea cel mai modern Delfinariu din țară și implicit, vom crește și atractivitatea din punct de vedere turistic, dar și a varietății de specii pe care le putem aduce aici, la Constanța. În paralel cu derularea acestui proiect, ne-am propus și construirea unui acvariu modern cu toate elementele specifice de atractivitate. Acesta va fi parte a Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, va avea o suprafață de aproximativ 3600 mp, cu bazine de tip Delta Dunării, Marea Neagră, Amazon, ocean planetar, care vor oferi și zone de vizitare tip tunel. Mulțumesc Guvernului României și domnului ministru Bogdan Trif pentru susținerea acestor proiecte, deosebit de importante pentru noi” declară președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă valorificarea elementelor turistice prin extinderea şi dotarea la standarde europene a infrastructurii Delfinariului din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa. Mai exact, vor fi realizate lucrări de extindere a bazinului existent prin adăugarea unui bazin de circa 3090 mc. Totodată, vor fi executate lucrări pentru realizarea unei zone ce va putea fi descoperită în sezonul favorabil (aproximativ 8 luni/an), dar și realizarea unei suprafeţe vitrate acrilice pentru creşterea activităţii de interacțiune cu delfinii. Conform documentației tehnico-economice, execuția proiectului se va realiza în termen de 24 de luni de la data semnării ordinului de începere a lucrărilor. În prezent este în desfășurare procedura publică de achiziție a execuției de lucrări.
Be the first to comment