A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor prin care strada Ștefan cel Mare din Constanța va fi transformată într-o esplanadă modernă

Strada Ștefan cel Mare va fi modernizată și revitalizată. FOTO Primăria Constanța

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat miercuri, 9 iunie, contractul de execuție a lucrărilor aferente proiectului „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța”.

Proiectul de îmbunătățire a mobilității urbane durabile prevede reabilitarea şi extinderea zonei pietonale multifuncționale de pe strada Ștefan cel Mare (15.780 mp), precum şi reabilitarea trotuarelor străzilor adiacente (30.066 mp) şi crearea de zone cu spațiu partajat (3.029 mp).

„Prin semnarea acestui contract am reușit să materializăm un proiect de mult anunțat care stagna la stadiu de promisiune. În curând, odată cu începerea lucrărilor, acest proiect va căpăta formă, iar oamenii vor putea vedea cum revine la viață vechea arteră comercială a Constanței, care a decăzut în ultimii 20 de ani din cauza deciziilor greșite luate de administrațiile anterioare”, a declarat Vergil Chițac.

Potrivit proiectului, esplanada de pe strada Ștefan cel Mare va fi îmbogățită cu peste 5.000 mp de spațiu verde. Se vor amplasa fântâni arteziene și se va amenaja mobilier urban inteligent prevăzut cu bănci, spații de ședere, rasteluri de biciclete și cișmele, se vor monta sisteme de informare cu mesaje variabile și va fi instalat un sistem de supraveghere video.

Lucrările includ modernizarea rețelei de iluminat public și reabilitarea pasajului pietonal. Infrastructura de semnalizare rutieră din zona centrală o orașului va fi adaptată la nevoile persoanelor cu dizabilități și cu mobilitate redusă.

Pe zona adiacentă, reprezentând bulevardul Ferdinand și strada Mircea cel Bătrân, se vor reabilita traseele pietonale și vor fi introduse benzi unice de transport public (2,817 km) și piste pentru biciclete(5,304 km). Zona va beneficia de iluminat public pentru carosabil, trotuare, piste de biciclete și iluminat smart pentru trecerile de pietoni iar stațiile de autobuz vor fi modernizate.

Pe străzile Mihai Viteazu, I. Gh. Duca, Atelierelor, Ștefan Mihăileanu, Cuza Vodă, General Manu, Răscoalei 1907, Miron Costin, Ion Lahovari și Jupiter vor fi reabilitate și extinse trotuarele și va fi modernizat iluminatul public.

Obiectivul general al proiectului este reprezentat de promovarea mobilității urbane durabile prin regenerarea urbană a zonei centrale printr-o serie de măsuri care să conducă la creșterea accesibilității și mobilității pietonale din această zonă a municipiului. Prin acest proiect se urmărește creșterea cotei modale a deplasărilor pietonale și cu bicicleta și se încurajează utilizarea mijloacelor de transport în comun. Durata de execuție a lucrărilor este de 18 luni.

Proiectul „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța”, Cod SMIS 129226 are o valoare totală de 89.854.757,70 lei, toate cheltuielile fiind eligibile în proporție de 100%. Contribuția financiară a Municipiului Constanța este 1.797.095,20 lei. Proiectul este finanțat prin Regio – Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 4: “Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile“.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*