A fost efectuată prima tromboliză la Spitalul Județean Constanța

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Ap. Andrei Constanta. FOTO Cătălin Schipor

A fost efectuată prima tromboliză la Spitalul Clinic Județean “Sf. Apostol Andrei” Constanța, procedura medicală fiind realizată cu succes, la o pacientă care a suferit un accident vascular cerebral și care a fost adusă la spital în mai puțin de o oră de la producerea  acestuia.

Aceasta a fost investigată conform protocolului medical pentru administrarea tratamentului fibrinolitic și  a fost trombolizată în mai puțin de 50 de minute de la momentul în care a fost adusă la Unitatea Primiri Urgențe.

“In ciuda vârstei înaintate a pacientei (aproape 90 de ani),  procedura a decurs fără complicații, pacienta fiind stabilă și ameliorată din punct de vedere neurologic”, a declarat Conf. Univ. Dr. Axelerad Any Docu, medic șef secție Neurologie  SCJU Constanța.

Medicii neurologi din cadrul SCJU au participat săptămâna trecută la o simulare națională, desfășurată sub observația directă a mai multor specialiști veniți de la Spitalul Universitar din București. În cadrul simulării, au pus în aplicare protocolul național pentru efectuarea trombolizei. Întreaga activitatea s-a cronometrat, timpul fiind extrem de important în respectarea acestei proceduri.

Tromboliza este metoda terapeutică necesară pacienţilor care au suferit un accident vascular cerebral ischemic și constă în injectarea unei substante trombolitice (denumită și fibrinolitică), capabilă sa dizolve un cheag format pe vasul de sânge. Procedura este indicată tuturor pacienților peste 18 ani, în primele 3 ore de la instalarea simptomelor ( intervalul de 3 ore se aplică pacienților vârstnici). În cazul pacienților care au suferit un AVC și au urmat tratatmentul trombolitic în timp util, efectele secundare pot fi reduse la minim iar deficitul motor poate fi complet remis.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*