O femeie a murit după ce a fost lovită de tren în Valu lui Traian. Circulația feroviară este oprită temporar în zona respectivă

Calea ferată din Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu

O femeie de aproximativ 37 de ani a murit, luni, 28 aprilie, după ce a fost lovită de un tren în localitatea Valu lui Traian, iar din acest motiv circulația feroviară în zonă este oprită temporară.

Pompierii au fost chemați să intervină după ce o femeie a fost lovită de tren pe strada Murfatlar din Valu lui Traian. La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD C și o mașină de stingere.

Victima, în vârstă de 37 de ani, a fost declarată decedată.

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar la această oră între stațiile Valu lui Traian și Basarabi, din cauza unui accident feroviar, soldat cu decesul unei persoane, care a fost surprinsă în gabaritul căii, pe firul II, de trenul IR 1686, care circulă în relația Constanța – București Nord.

„Menționăm faptul că, trenul IR 1686 va staționa la locul accidentului, pe firul II, până la finalizarea cercetărilor desfășurate de către autoritățile competente. De asemenea, în intervalul orar necesar investigațiilor, trenurile IR 1581 (București – Constanța) și R 11082 (Constanța – București) sunt oprite temporar în gările Basarabi, respectiv Valu lui Traian, până la transmiterea avizului de către organele de cercetare de reluare a circulației pe segmentul afectat” – CFR SA.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*