Un șofer a fost urmărit în Rasova. Mașina nu era înmatriculată

Mașină de Poliție. FOTO Arhiva CTnews

Un șofer a fost urmărit pe o stradă din Rasova, iar polițiștii au constatat că mașina nu era înmatriculată.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 7 aprilie, în jurul orei 18.10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală Băneasa au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe strada Dunării din comuna Rasova.

Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului, continuându-și deplasarea.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia.

„După aproximativ 50 de metri șoferul ar fi abandonat autoturismul și ar fi încercat să-și asigure scăparea, însă a fost depistat de polițiști.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că vehiculul nu ar fi înmatriculat, nu ar avea asigurare obligatorie de răspundere civilă și nici inspecție tehnică periodică” – IPJ Constanța.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*