
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, pe Marea Neagră, un pescador neînregistrat, propulsat de un motor furat din Suedia. La bordul acestuia se aflau patru cetățeni români care desfășurau activități de pescuit ilegal și peste 760 kilograme de peşte.
Potrivit Gărzii de Coastă, în data de 05.04.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Grup de Nave Mangalia au desfășurat o acțiune privind prevenirea și combaterea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat în Marea Neagră, în cadrul căreia, la o distanță de aproximativ 14 mile marine Est Costinești, au detectat un pescador la bordul căruia se aflau patru persoane care desfășurau activități de pescuit.
„Întrucât existau suspiciuni cu privire la activitatea desfășurată de aceștia, dar și la situația juridică a pescadorului, acesta a fost condus în portul Mangalia pentru verificări. Polițiștii de frontieră, împreună cu reprezentanți ai Căpităniei Mangalia și Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură au constatat faptul că dimensiunile ambarcațiunii nu corespund cu cele din certificatul de înmatriculare, motorul folosit pentru propulsie figurează în baza de date ca fiind furat din Suedia, respectiv activitatea de pescuit este desfășurată ilegal și nereglementat.
Totodată, de la bordul ambarcațiunii a fost reținuta cantitatea de 736 kg de calcan şi 28 kg vulpe de mare.
Întreaga cantitate de pește, estimată la o valoare de 30.000 lei, a fost predată unei societăți comerciale de profil.
Totodată, ambarcațiunea, motorul acesteia, dar și 3.600 metri de plasă, în valoare totală de peste 70.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării” – Garda de Coastă.
Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire, utilizarea unei ambarcațiuni la pescuit în scop comercial inscripționată cu date false, și punerea în exploatare a unei nave neînregistrate.
Be the first to comment