
Comunitatea musulmană din comuna Cumpăna s-a reunit, în seara de 22 martie, pentru tradiționala Cină de Iftar – un prilej de rugăciune, împărtășire și comuniune sufletească. Evenimentul, desfășurat în luna sfântă a Ramazanului, organizat de Primăria și Consiliul Local ale Comunei Cumpăna, a adunat nu doar membrii comunității musulmane, ci și prieteni de alte etnii, într-un spirit de armonie și solidaritate, așa cum cere tradiția.
”În acest cadru cald și primitor, mesele au fost îmbelșugate cu preparate tradiționale musulmane, pregătite cu dragoste și măiestrie de membrele Asociației Gospodinelor din comuna Cumpăna. Mai mult decât o simplă cină, Iftarul este un simbol al unității, al ospitalității și al generozității, transmițând un mesaj puternic despre importanța împărtășirii și a comuniunii.
Comuna Cumpăna este un exemplu viu de conviețuire interetnică, unde respectul și prietenia sunt valori fundamentale. Luna Ramazanului îndeamnă să fim mai aproape unii de alții, să cultivăm pacea, înțelegerea și empatia. Cina de Iftar, organizată sub semnul prieteniei interetnice, este o tradiție care întărește aceste legături, oferind ocazia de a celebra spiritualitatea și tradițiile diverse”, au transmis reprezentanții Primăriei Cumpăna.
La eveniment au fost prezenți distinși invitați, reprezentanți ai comunităților: turcă, tătară, bulgară, lipovenească, evreiască și romă, care au dorit să fie alături de comunitatea din Cumpăna în această seară specială. Dintre aceștia, amintim pe:
– Iusuf Murat, Muftiul Cultului Musulman din România;
– E.S. Ozan Çakır, Consul General al Republicii Turcia la Constanța;
– Salih Yurç, Coordonator al Agenției de Cooperare și Coordonare Turcă (TIKA);
– Ali Șenol, subprefect al județului Constanța;
– Latif Celzin, director al Agenției pentru Protecția Mediului;
– Mustafa Yldız, director al Institutului “Yunus Emre”;
– Nesrin Geafer – Secretar General la Consiliul Județean Constanța;
„Cina de Iftar este mai mult decât o tradiție – este un moment de reflecție asupra valorilor care ne definesc ca oameni: bunătatea, compasiunea și unitatea. Am demonstrat încă o dată că suntem o comunitate puternică, în care diversitatea este o bogăție, iar prietenia nu cunoaște granițe.
Mulțumim tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui eveniment de suflet și celor care, prin prezența și sprijinul lor, au transformat această seară într-un moment cu adevărat special.
Vă dorim Ramazan Bayram binecuvântat, cu sănătate, pace și bucurie alături de cei dragi!” – Primăria Cumpăna.
Be the first to comment