
Există numeroase elemente care definesc un oraș și acestea diferă de la regiune la regiune, de la țară la țară. Fără locuitori n-ar exista însă nimic. Acum, locuitorii din Constanța pot spune ce-și doresc pentru orașul lor odată cu proiectul propus de IULIUS pentru zona Oil Terminal.
Constanța e în fața unei transformări urbane majore. De fapt, nu. E în fața celui mai ambițios proiect de reconversie urbană, propus de IULIUS. Investiția depășește 800 milioane de euro. Prin aceasta, 38 de hectare din terenul deținut de Oil Terminal – și nefolosit de peste 10 ani – este redat orașului ca o zonă urbană sustenabilă și accesibilă.
Acest proiect mixed-use este primul de o asemenea anvergură din Dobrogea și are un scop clar: să transforme o zonă subutilizată a orașului într-un punct în care sentimentul de comunitate să devină realitate. Și nu doar în sezonul turistic, ci 365 de zile pe an.
Tocmai pentru că în centrul propunerii este comunitatea, constănțenii pot spune ce vor pentru orașul lor. O parte dintre aceștia au făcut-o deja pe platforma Constanța365.
Adrian vrea ca acest proiect „să îmbine armonios construcțiile cu natura”, în timp ce George a subliniat o nevoie majoră: „mai multe oportunități pentru cetățenii orașului”, iar Alina s-a gândit la generația viitoare: „un loc unde copilul meu poate crește frumos și în siguranță”.
Mulți dintre cei care și-au spus părerea până în prezent au identificat câteva dintre elementele necesare pentru ca orașul lor să aibă un viitor mult mai promițător: grădină botanică, spații culturale, parc, spații de evenimente și de socializare, dar și spații office moderne – nu doar gri, sticlă și lumină artificială.
Constanța trăiește 365 de zile pe an prin locuitorii săi. Acum poți spune și tu cum vrei să arate orașul în care trăiești. Vizitează constanta365.ro, descoperă proiectul IULIUS și spune-ți părerea!
Ce cuprinde viziunea propusă de IULIUS pentru Constanța
Constanța este singurul oraș din România care dispune de o suprafață extinsă, nevalorificată, amplasată în zona centrală. Nu este însă un motiv de mândrie. Acest areal, contaminat în zeci de ani de produsele petroliere stocate acolo, are un potențial unic de transformare într-un hub urban atractiv, cu rol activ de dezvoltare economică, socială, turistică și de business. Acesta este un motiv de speranță.
IULIUS va realiza proiectul său pe o suprafață de 38 de hectare pentru care are drept de dezvoltare, care face parte dintr-un areal mai extins, subutilizat. Celelalte sectoare aflate în acest perimetru sunt deținute de multiple entități publice și private, care, inspirate de modelul IULIUS, ar putea contribui la rândul lor la remodelarea zonei.
Era însă necesară o propunere unitară pentru zona extinsă, astfel încât să existe coerență pe termen lung. Aceasta presupune asigurarea conectivității cu orașul și soluții de mobilitate, direcții de sustenabilitate și asigurarea decontaminării arealului, aportul de spații verzi și poziționarea lor funcțională, pentru a deservi întreaga comunitate.
Viziunea propusă de IULIUS pentru zona Oil Terminal include 10 hectare de spații verzi, care cuprind parcuri cu arbori deja maturi și o grădină botanică impresionantă, facilități, sportive, culturale și educaționale moderne, dar și spații de birouri premium. IULIUS a amenajat deja o pepinieră în localitatea Lazu, unde primii 520 de copaci au fost deja aduși din afara țării și plantați pentru aclimatizare.
Această viziune poartă semnătura biroului de arhitectură Foster + Partners, care a realizat unele dintre cele mai spectaculoase, provocatoare și de impact repere urbane în lume, inclusiv Apple Park din California. De fapt, acesta este primul proiect în România al biroului.
În Iași, Cluj și Timișoara, IULIUS a creat deja 13 hectare de grădini urbane, cu peste 80.000 de arbori și plante decorative.
Transformarea nu se oprește însă doar la îmbinarea naturii cu betonul orașului. Impactul economic va fi resimțit și prin crearea a mii de joburi, atragerea de noi investiții în diverse sectoare și stimularea turismului și pentru perioada din afara sezonului.
Mai mult, proiectul va contribui și la dezvoltarea socială a orașului. Prin crearea de noi oportunități de carieră, în special pentru tineri, proiectul va susține retenția talentelor locale și va atrage forță de muncă calificată.
În ciuda sutelor de hectare disponibile pentru asigurarea viitorului orașului, acestea n-au rămas subutilizate fără motiv. Decenii la rând au găzduit infrastructură de depozitare a produselor petroliere. Iar această activitate a creat un mediu poluat. Tocmai de aceea, încă dinainte de-a pune prima cărămidă, IULIUS va realiza unul dintre cele mai ample procese de bioremediere din Europa.
Ecologizare. Bioremediere. Decontaminare. Curățare. Acest demers poate fi numit oricum, dar important este ce înseamnă: o investiție esențială pentru sănătatea comunității și a mediului.
Constanța e în fața unei transformări istorice. Are spațiul. Există o viziune propusă. Are nevoie.
Intră pe constanta365.ro și spune-ți părerea! Cum arată pentru tine orașul Constanța atractiv 365 de zile pe an?
Be the first to comment