FOTO Asociația „Suflete deschise” a vestit sosirea primăverii familiilor împovărate de necazuri, aflate în dificultate dar şi oamenilor străzii

Ajutoare pentru persoane nevoiașe. FOTO Asociația „Suflete deschise" 

Renaşterea naturii, a fost vestită şi celor aflaţi în dificultate, oamenilor străzii, femeilor fără adăpost, şi celor care vieţuiesc în grajduri sau în condiţii greu de imaginat. Voluntarii Asociaţiei „Suflete deschise” le-au dăruit flori, marţişoare, iconiţe haine, încălţăminte, jucării şi pachete cu alimente.

„Haideți să renunţăm la egoism, să ne întoarcem privirile dinspre noi spre cei din jur, să-i identificăm pe cei care au nevoie de ajutorul nostru şi cu darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu, să căutăm să-i slujim.

Unii au nevoie de o vorbă bună, de o mângâiere, de un zâmbet sincer şi plin de dragoste. Alţii au nevoie de o rugăciune, de un sprijin spiritual spre a ieşi dintr-o încercare, iar alţii de o bucată de pâine, o pătură, un medicament, o hăinuță, un loc în care să poată plânge și să se odihnească.

Nu este nimeni atât de sărac ȋncât să nu poată oferi un zâmbet, o vorbă bună, o mângâiere, o ȋncurajare şi nu este nimeni atât de bogat ȋncât să nu aibă nevoie de acestea!

Dacă suntem la dispoziţia Domnului, El ne pregăteşte faptele bune în care trebuie să umblăm. Haideți să umblăm, precum Hristos, cu curățire, cu smerenie, cu bunătate, să dăm o mână de ajutor…sub orice formă! Fiți buni, chiar dacă, oamenii vă pot acuză de egoism şi intenţii ascunse” – a declarat  Crina Georgiana Preda, membru fondator Asociația „Suflete deschise” .

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*