Polițiștii au desfășurat o acțiune blitz în Năvodari

Acțiune a polițiștilor. FOTO IPJ Constanța

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari au desfășurat o acțiune de tip Blitz, pentru combaterea migrației ilegale și a contrabandei.

Potrivit IPJ Constanța, în cadrul activităților derulate au fost legitimate 28 de persoane și au fost verificate 26 de vehicule și 5 locații publice.

În urma neregulilor constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională și a fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere.

De asemenea, în jurul orei 09.30, polițiștii au identificat un bărbat, de 38 de ani, care ar fi condus un autoturism pe bulevardul Mamaia Nord având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*