![Percheziții la o grupare specializată în furt calificat. FOTO Poliția Română](https://i0.wp.com/www.ctnews.ro/wp-content/uploads/2025/02/WhatsApp-Image-2025-02-13-at-12.16.09.jpeg?resize=678%2C381&ssl=1)
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au pus în executare 14 mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Sinoe, Mihai Viteazu și Istria, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și furt calificat.
Potrivit IPJ Constanța, din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, începând cu luna martie 2024, trei bărbați ar fi constituit un grup infracțional organizat, la care, pe parcurs, ar fi aderat alți cinci membri, în scopul săvârșirii unor infracțiuni de furt de componente de ambarcațiuni, fapte comise în județele Constanța, Tulcea și Călărași.
Valoarea prejudiciului cauzat este de aproximativ 135.000 de euro.
În urma perchezițiilor, polițiști au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 4 motoare de ambarcațiune, 13 telefoane mobile, 16 cartele SIM, 5 carduri de memorie, peste 10.000 de lei, precum și mai multe plase de tip monofilament.
Totodată, au fost indisponibilizate 6 autoturisme.
La aceeași dată, mai multe persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri, ulterior, față de 7 fiind dispusă măsura reținerii, 24 ore.
Acestea au fost conduse și încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, 13 februarie, persoanele în cauză vor fi prezentate Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă.
De asemenea, încă o persoană este cercetată în același dosar, aceasta aflându-se în prezent în executarea unei pedepse privative de libertate într-o altă cauză penală.
Be the first to comment