Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, a anunțat continuarea demersurilor pânâ când Spitalul Județean Constanța redevine o instituție cu adevărat eficientă, care să fie dedicată exclusiv pacienților.
Consiliul Județean Constanța a anunțat că laboratorul propriu de analize al spitalului a fost pus în funcție și s-a pus punct colaborării cu Synevo, furnizorul privat care a activat în spital timp de 14 ani.
„Acesta a refuzat să asigure o perioadă de tranziție, însă laboratorul spitalului este deja pe deplin operațional, oferind întreaga gamă de analize necesare pacienților, la costuri mai mici și cu timpi de așteptare reduși. O analiză de sânge al cărui cost ajunge acum la 20 lei era decontată de SCJU către Synevo cu 500 lei. Economia lunară rezultată din deschiderea laboratorului propriu este estimată la 600.000 de lei, bani care vor fi reinvestiți în îmbunătățirea serviciilor medicale pentru pacienți. Asigurăm cetățenii că laboratorul spitalului are toate dotările necesare și personal calificat, astfel încât acuratețea rezultatelor să fie garantată. Amintim că luna trecută și imagistica spitalului a fost înființată și este operațională, acest lucru aducând economii considerabile pentru bugetul spitalului” – Consiliul Județean Constanța.
Un alt pas important spre a reda spitalul la întreaga capacitate constănțenilor este eliberarea spațiilor ocupate de entități private.
CJ Constanța a mai spus că a fost obținută deja o hotărâre de instanță în acest sens și mergem mai departe cu alte și alte perimetre ce trebuie vacantate.
„Avem nevoie de spațiu pentru extinderea Unității de Primiri Urgențe, înființarea unei linii de gardă de stomatologie, externalizarea secției de arși, aducerea secției de dermato-venerologie în spital și multe alte proiecte dedicate cetățenilor județului.
Aceste aspecte sunt doar principalele reușite de la preluarea mandatului de către noua conducere. Lupta pentru optimizarea serviciilor prestate de spital către cetățeni continuă, zi de zi fiind organizate ședințe de lucru, consultări cu juriști și avocați, implementare de strategii” – CJ Constanța.
Florin Mitroi a explicat că rezultatele la Spitalul Județean Constanța vor fi din ce în ce mai vizibile.
„Au trecut doar două luni de la preluarea mandatului. Poate din afară pare că lucrurile nu s-au schimbat, dar vă garantez că nu este așa. Lucrez constant pentru cetățeni, iar rezultatele vor fi din ce în ce mai vizibile. Procedurile birocratice sunt greoaie, iar unele contracte și practici înrădăcinate de ani de zile sunt dificil de modificat. Însă nu vom opri motoarele. Vom continua aceste demersuri până când Spitalul Județean Constanța va deveni o instituție cu adevărat eficientă, dedicată exclusiv pacienților” – Florin Mitroi.
Be the first to comment