Un bărbat este cercetat pentru trafic de droguri de risc

Droguri găsite de polițiști. FOTO Poliția Română

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța – Biroul de Combatere a Traficului de Droguri, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 33 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, în formă continuată și efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.

Potrivit IPJ Constanța, din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada septembrie 2024 – ianuarie 2025, cel în cauză ar fi procurat, intermediat și vândut diferite cantități de droguri de risc (canabis), de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal și 4-CMC) și substanțe psihoactive (2-MMC), către consumatori, din județul Constanța, cu sume între 200 și 2.000 de lei.

În urma percheziției domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate peste 55 de grame de canabis și rezină de canabis (drog de risc), 16 grame de substanță cristalină 4-CMC (drog de mare risc), precum și alte mijloace de probă.

La data de 21 ianuarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța – Biroul de Combatere a Traficului de Droguri au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunerea de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*