Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, prin depistarea și luarea măsurilor legale față de șoferii care nu respectă regulile de circulație.
Potrivit IPJ Constanța, în cadrul activităților desfășurate, au fost legitimați 12 conducători auto și au fost verificate tot atâtea vehicule.
10 șoferi au fost testați cu aparatul etilotest.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, 10 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Valoarea sancțiunilor contravenționale este de aproape 15.000 de lei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ultimate Fighting Championship este cea mai mare competiție MMA din lume: care sunt luptătorii români UFC care fac parte din ea? Iată lista luptătorilor în prezent sub contract și a celor care au făcut parte […]
Casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise și luni, 01 mai. Potrivit RAJA, pentru plata facturilor abonații au la dispoziție următoarele variante: contul de client RAJA (accesibil pe […]
Comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța au controlat căminele studențești din municipiul Constanța, iar șeful CJPC a constatat că subfinanțarea structurilor de acest tip naște monștrii”. Astfel la căminul UMC de […]
Be the first to comment