Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați, la data de 5 ianuarie, în jurul orei 11.00, cu privire la faptul că, într-un imobil de pe strada Rozelor, ar fi decedat o persoană.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, de 64 de ani.
Din primele cercetări efectuate a reieșit faptul că acesta ar fi avut un conflict spontan cu un alt bărbat, de 71 de ani.
În urma conflictului verbal, bărbatul de 71 de ani l-ar fi agresat fizic pe cel de 64 de ani, iar acesta din urmă a decedat.
În cauză cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În vederea executării lucrărilor de înlocuire a unui tronson pe conducta de alimentare cu apă, de la intersecția străzilor C-tin Dobrogeanu Gherea cu Ion Lahovari din municipiul Constanța, echipele RAJA au sistat furnizarea apei potabile […]
În județul Constanța s-au înregistrat în cursul zilei de sâmbătă, 13 iunie, averse torențiale care au condus la acumularea unor cantități însemnate de apă pe unele străzi, depășind în anumite zone debitele de preluare ale […]
Un tânăr de 18 ani din Năvodari a ajuns după gratii pentru 30 de zile după ce a vrut să jefuiască o sală de jocuri de noroc din Mamaia. Potrivit Judecătoriei Constanța, la data de […]
Be the first to comment