VIDEO Eduard Martin, vicepreședinte PSD Constanța: „PSD face tot ce se poate ca oamenii să nu simtă eventualele efecte negative ale unei instabilități politice”

Eduard Martin. FOTO Mitică Raftu

Eduard Martin, vicepreședinte PSD Constanța, a afirmat că social-democrații vor face tot ceea ce pot pentru ca cetățenii să nu resimtă eventualele efecte negative ale unei instabilități politice și că vor fi luate cele mai bune măsuri pentru oameni.


Eduard Martin a transmis un mesaj constănțenilor, prin intermediul CTnews.

„În primul rând, sărbători fericite! Acesta este un mesaj cu titlu general și nu numai sărbătorile să fie fericită, ci toată viața noastră îmi doresc foarte mult să fie una fericită.  În calitatea mea politician îmi doresc foarte mult ca oamenii să înțeleagă că chiar dacă situația este așa cum este la nivel central acum, cu aceste zbateri pentru a se forma guvernul, Partidul Social Democrat este un partid responsabil și va face tot ce se poate face astfel încât să oamenii să nu resimtă eventuale efecte negative ale unei instabilități politice”, a spus Eduard Martin.

El a mai spus că social-democrații se vor bate pe programul de guvernare.

„Ne vom bate pentru programul nostru de guvernare și anume ne vom bate ca măsurile bune din acest program și cam toate sunt bune în acel program și destul de solide și realizabile, să se implementeze la nivel național în așa fel încât toți românii, inclusiv constanțenii, să beneficieze de pe urma acestora” – Eduard Martin.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*