FOTO VIDEO Primarul Mariana Gâju începe al șaptelea mandat la Cumpăna: “Avem, ca misiune, dezvoltarea economică a comunei”

Mariana Gâju, primarul din Cumpăna. FOTO Cristina Sîmbeteanu

Eveniment de amploare, sâmbătă, 26 octombrie, la Cumpăna. La Căminul Cultural din comună a avut loc ceremonia de constituire a noului Consiliu Local și depunerea jurământului de către primarul ales Mariana Gâju, reconfirmată astfel pentru cel de-al șaptelea mandat consecutiv. Activitatea a avut loc în prezența reprezentanților Prefecturii Constanța, precum și a mai multor actuali și foști oficiali locali și județeni.

Printre cei prezenți s-au numărat Cristina Samoilă, directorul Casei Județene de Pensii Constanța, Grecu Dorin Sasu, directorul OCPI, subprefecții Marinela Dragnea și Ali Șenol, deputatul Stelian Ion (USR), directorul AJPIS Laura Constandin și senatorul Remus Negoi (USR).

Înainte de începerea ceremoniei de depunere a jurămintelor de învestitură în noile funcții pentru care au fost aleși primarul și consilierii locali, Mariana Gâju a ținut o amplă prezentare a realizărilor pe care le-a avut în mandatele anterioare, alături de consilierii locali, dar și de echipa de funcționari publici din Primărie. Printre realizările majore ale precedentului mandat, Gâju a menționat finalizarea lucrărilor de consolidare a malului stâng al Canalului Dunăre-Marea Neagră, fapt care a eliminat riscul de alunecare a terenului și care contribuie la protejarea locuințelor aflate, la un moment dat, în pericol.Șefa administrației publice locale a trecut în revistă și punctele esențiale ale agendei pentru noul mandat:

„Mandatul 2024 – 2028 are ca misiune, în principal, dezvoltarea economică a comunei Cumpăna. Pornim de la aprobarea, în sfârșit, a proiectului de execuție a nodului de descărcare de pe Autostrada A4 pe teritoriul comunei Cumpăna. Așteptăm să fie semnat contractul de construire scos la licitație de CNAIR. Așteptăm, încă o dată, să depunem proiectul infrastructurii utilităților pe terenul de peste 35 ha pentru parcul industrial de pe teritoriul comunei Cumpăna. Acest parc industrial care va avea acolo agenți economici, cu prioritate locuitorii comunei Cumpăna, dar și agenți economici de oriunde din țara noastră, care au dorința să dezvolte activități economice pe teritoriul comunei. Avem nevoie de venituri la bugetul local să putem să întreținem toate celelalte investiții realizate din fonduri europene sau fonduri guvernamentale, dar avem nevoie de locuri de muncă la Cumpăna. Astfel să ne păstrăm tinerii acasă, să creăm locuri de muncă pentru ceilalți locuitori ai comunei”, a subliniat Mariana Gâju.

Ea mai spune că multe dintre proiecte așteaptă de ani buni să fie puse în aplicare, iar mandatul 2024 – 2028 va fi dedicat implementării unor idei care au fost îndelung dospite. Preocupată să elimine eticheta de „localitate dormitor” de pe comuna Cumpăna, Mariana Gâju se arată foarte interesată de crearea de locuri de muncă stabile și atractive pentru locuitori. În acest sens, social-democrata a anunțat că a bătut deja palma cu lanțul de magazine Mega Image pentru amenajarea unui nou supermarket la Cumpăna.

„Comuna Cumpăna a semnat, săptămâna aceasta, contractul cu societatea care reprezintă Mega Image, deci un alt agent economic care vine pe teritoriul comunei Cumpăna. Așteptăm să vină și celălalt concern, Lidl, care să aducă produse proaspete, produse diversificate la îndemâna tuturor locuitorilor comunei Cumpăna și, în același timp, noi, ca economie a comunei Cumpăna, vrem să avem acea șosea de centură – drumul de exploatare 6,8 km – care înseamnă ca, prin finanțare cu fonduri europene, să creăm calea de acces către parcul industrial și să putem avea: fabrică de mobilă, fabrică de aparatură electrică”, a mai menționat primarul.

Mariana Gâju i-a obișnuit însă pe cumpăneni cu o agendă stufoasă de proiecte; ca atare, la debutul unui nou mandat, primarul reiterează angajamentul de a duce mai departe și alte proiecte relevante precum construcția de noi imobile ANL, în cartierul în care există deja mai multe blocuri de acest tip finalizate și în proces de edificare.

În mandatul anterior, la propunerea primarului Mariana Gâju, Consiliul Local Cumpăna a votat transmiterea către Compania Națională de Investiții (CNI) a unui teren pe care urmează să fie construit un bazin de înot. De asemenea, un alt lot de teren a fost cedat CNI pentru ridicarea unui cămin de bătrâni.

Cu aceste proiecte, primarul Mariana Gâju speră să vină în sprijinul necesităților tuturor categoriilor de locuitori ai comunei Cumpăna, de la copii orientați către sport, la tineri aflați la început de drum și onorând perioada de apus a vieții seniorilor.

Prezent în calitate oficială la învestirea noului executiv local de la Cumpăna, subprefectul Șenol Ali a ținut să puncteze că și el este locuitor al comunei de cinci ani.

„Este o onoare pentru mine să particip, astăzi, alături de colegele mele, doamna subprefect Marilena Dragnea și Andreea Cojocaru, la această ceremonie oficială de constiture a Consiliului Local al Comunei Cumpăna. În primul rând, doresc să felicit fiecare consilier pentru alegerea sa. Cetățenii comunei Cumpăna, prin votul lor, au decis ca dumneavoastră să le reprezentanți interesele în următorii patru ani. Această încredere nu este doar un privilegiu, ci și o obligație. Vedeți câte proiecte se desfășoară în comuna Cumpăna și întotdeauna noi suntem alături de doamna primar. Vă urez succes și să aveți putere de muncă”, a transmis subprefectul.

La rândul ei, social-democrata Mariana Gâju a avut un mesaj pentru Consiliul Local reconfigurat în urma alegerilor locale din 9 iunie:

„Dragi consilieri locali, suntem 17 care votăm pentru dezvoltarea comunei, pentru viitorul celor peste 21.000 de locuitori ai comunei Cumpăna – nu doar pentru cei care au domiciliul stabil, ci și ceilalți au cerințe către Consiliul Local. Judecați cu sufletul, cu mintea, pentru absolut toți locuitorii și nu în funcție de culorile politice pe care le aveți fiecare. Politică se face o lună la patru ani, munca o desfășurăm patru ani, zi de zi, în slujba cetățenilor comunei Cumpăna”, a punctat Mariana Gâju.

Pe lângă oficialitățile locale și județene în funcții, Mariana Gâju a avut alături la evenimentul de sâmbătă și câțiva prieteni, pe care i-a numit cetățeni de onoare ai localității, în virtutatea aportului adus de fiecare pentru dezvoltarea diferitelor domenii. Unul dintre aceștia oameni este Elena Frîncu, maestru emerit al sportului, care i-a făcut Marianei Gâju o supriză care a lăsat-o în lacrimi. Fosta mare handbalistă a surprins-o pe Mariana Gâju imediat după depunerea jurământului cu un tort personalizat din partea familiei care nu i-a putut fi alături în această zi deosebită.

La ceremonia de la Căminul Cultural din Cumpăna a luat cuvântul și fostul ministrul al Dezvoltării și vicepremier, Sevil Shhaideh. Aceasta a declarat că, deși nu locuiește în Cumpăna, ajunge zilnic în comună și poate să confirme din experiență necesitatea proiectelor de infrastructură rutieră pentru care Mariana Gâju se zbate de ani buni să le înfăptuiască. În acest sens, Shhaideh a transmis:

„Sper să nu mai trecem prin aceleași probleme, să le realizați. Vă urez să aveți aceeași putere, aceeași răbdare să vă «certați» cu toți reprezentanții ministerelor sau altor instituții, pentru că o faceți pentru Cumpăna, pentru binele acestor locuitori”.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*