Ultima ședință ordinară a actualului Consiliu Local Municipal Medgidia

sediul primaria medgidia
Primăria Medgidia

Ultima ședință ordinară a actualului Consiliu Local Municipal Medgidia a avut loc, luni, 21 octombrie.

Consilierii locali s-au întrunit în formula actuală pentru ultima oară în ședință ordinară, începând cu luna noiembrie urmând a funcționa consiliul ales ca urmare a alegerilor din vara acestui an.

Pe ordinea de zi au fost înscrise 12 proiecte de hotărâre, care au întrunit numărul de voturi pentru a fi admise. La primul punct s-a aprobat acordarea unui sprijin financiar unui cetățean al municipiului Medgidia, aflat în dificultate din cauza stării de sănătate.

De asemenea, aleșii au aprobat și atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Medgidia a unor terenuri imobile neproductive situate în extravilanul municipiului Medgidia în vederea valorificării acestora precum și vânzarea prin licitație publică a mai multor imobile situate în municipiul Medgidia.

Un alt proiect de hotărâre a fost referitor la modificarea Anexei nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 166/2022 privind darea în administrare a bunurilor imobile aparținând domeniului public al municipiului Medgidia, în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ cu personalitate juridică din UAT Medgidia, județul Constanța.

Ultimul proiect înscris pe ordinea de zi face referire la dezmembrarea imobilului teren extravilan în suprafață de 268.000 mp în două loturi în suprafețe de 267720 m.p. respectiv 280 mp.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*