Substanțe dopante care urmau a fi introduse ilegal în România descoperite de polițiștii de frontieră de la PTF Negru Vodă

Substanțee dopante, depistate de polițiștii de frontieră. FOTO Garda de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, un cetățean bulgar care transporta cu ajutorul unei autoutilitare, substanțe dopante cu grad mare de risc, fără autorizație emisă de autoritățile competente.

Potrivit Gărzii de Coastă, în data de 15.10.2024, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au efectuat controlul specific de intrare în țară asupra unui autovehicul înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 43 de ani.

În compartimentul marfă a fost descoperită, sub o pătură, o cutie de carton în care se aflau 354 cutii ce păreau a fi medicamente, fără alte documente de însoțire.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că în conținutul acestora se află substanțe dopante, conform anexei 1 și 2 din Legea nr 104/2008, privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante.

În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de introducerea în țară a substanțelor dopante cu grad mare de risc, fără autorizație emisă de autoritățile competente, substanțele urmând a fi expertizate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*