Șeful Diviziei Trafic din CFR Constanța a primit 11.500 de lei pentru a ajuta o femeie să câștige un concurs. A fost reținut pentru luare de mită în formă continuată

Sediul Parchetului Tribunalului si Judecatoriei Constanta. FOTO Catalin Schipor

Șeful Diviziei Trafic din CFR Constanța a primit 11.500 de lei pentru a ajuta o femeie să câștige un concurs, iar procurorii l-au reținut pentru luare de mită în formă continuată.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Şoldan Gheorghe, şef Divizie Trafic în cadrul CFR S.A. – Sucursala Regională CF Constanța, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată şi care a fost reţinut pentru 24 de ore.

„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că în perioada mai-septembrie 2024, adică la datele de 24 mai 2024, 20 iunie 2024, 06 august 2024 şi 11 septembrie 2024, în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post de acar la Sucursala Regională CF Constanța, inculpatul ar fi primit de la o martoră denunţătoare suma totală de 11.500 de lei, cu scopul de a-i facilita câştigarea concursului de angajare, prin remiterea întrebărilor şi răspunsurilor de la testul scris” – Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile faţă de inculpat, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanța.

Pentru derularea investigaţiilor, procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Judeţean Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*