Un accident naval a avut loc în Portul Constanța după ce o navă a lovit două acostate în dana 52.
Astfel, nava Sky Light, pavilion Belize, a intrat în coliziune cu două nave deja acostate în dana 52 a portului Constanța în timpul unei manevre de acostare.
În urma evenimentului, nu au existat victime și nici semne de poluare, fiind înregistrate doar pagube materiale.
Căpitănia Portului Constanța a deschis un dosar de cercetare pentru a stabilit cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, a convocat, miercuri, 21 octombrie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în sistem electronic, pentru votarea hotărârii nr. 45 a CJSU Constanța. Aceasta prevede modificarea scenariului de funcționare în două […]
Regia Autonomă Transport în Comun Constanța a făcut modificări în circulația autobuzelor pentru Noaptea Albă a Muzeelor, dar și din cauza lucrărilor de reparație a carosabilului în zona unui pasaj la nivel cu calea ferată. […]
Consiliul Local al municipiului Medgidia este convocat în ședință ordinară în data de 27 septembrie, începând cu ora 17.00. Majoritatea punctelor de pe ordinea de zi prevăd vânzarea unor bunuri imobile prin licitație. De asemenea, consilierii […]
Be the first to comment