O femeie din Cumpăna a fost reținută după ce și-a înjunghiat concubinul

Mașină de Poliție. FOTO Arhiva CTnews

O femeie din Cumpăna a fost reținută de polițiști după ce și-a înjunghiat concubinul.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală, aflată în urmărire penală proprie, cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie în modalitatea tentativei la infracțiunea de omor.

De asemenea, în prezenta cauză, actele de urmărire penală au fost efectuate, prin delegare, și de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Constanța.

„Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 30 august a.c., în jurul orei 23.30, o femeie de 44 de ani l-ar fi agresat fizic pe concubinul său, de 43 de ani, cu un obiect tăietor-înțepător.

Fapta ar fi fost săvârșită în imobilul în care aceștia locuiau împreună, imobil situat în comuna Cumpăna.

La data de 31 august a.c., femeia a fost reținută, pentru 24 de ore, de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, condusă și încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța” – IPJ Constanța.

Astăzi, 1 septembrie a.c., va fi prezentată  instanței de judecată cu propunere legală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*