„Cuvinte și expresii uzuale în limbile tătară-română”, o nouă carte publicată de UDTTMR cu sprijinul DRI

„Cuvinte și expresii uzuale în limbile tătară-română”, o nouă carte publicată de UDTTMR cu sprijinul DRI

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România continuă demersurile de păstrare și promovare a valorilor identitare, de această dată cu o nouă apariție editorială. Este vorba despre lucrarea „Cuvinte și expresii uzuale în limbile tătară-română”, semnată de profesor Neriman Ibraim și editată și publicată în cadrul unui proiect finanțat de Departamentul pentru Relații Interetnice.

Lucrarea propusă spre tipărire în cadrul acestui proiect este deosebit de importantă pentru etnicii tătari din România, ea reprezentând un mijloc esențial de diseminare a identității lingvistice în rândul tinerilor și, în același timp, un mijloc de conștientizare a rolului și importanței prelevării și promovării limbii materne la nivelul comunităților etnice.

Cartea se adresează în primul rând etnicilor tătari din România, dar și tuturor celor care sunt interesați de studierea limbii tătare. Cartea va reprezenta un important instrument de studiu pentru elevii Școlii Comunitare a UDTTMR, dar și pentru toți membrii comunității dornici să își însușească termeni și expresii noi, în limba tătară.

Scopul proiectului constă în conservarea, promovarea și valorificarea patrimoniului cultural și lingvistic al comunității tătare din România, iar printre obiectivele specifice ale proiectului se numără prezentarea unor cuvinte și expresii în limba tătară, folosite cu prilejul unor sărbători laice, religioase, aniversări, evenimente de familie și prezentarea unui mic dicționar în care cuvintele sunt ordonate pe diferite teme.

Lucrarea va fi distribuită gratuit, cei interesați putând să ia legătura, în acest sens, cu reprezentanții organizațiilor locale ale Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*