Constănțean cercetat pentru împușcarea mai multor porumbei

Arme. FOTO Poliția Română

Un constănțean este cercetat pentru că a împușcat mai mulți porumbei.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 22 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au identificat un bărbat, de 52 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de uz de armă neletală fără drept, braconaj și uciderea animalelor fără drept.

„Astfel, din cercetările efectuate a rezultat că, la data de 22 august a.c., în jurul orei 19.00, pe strada Podului din municipiul Constanța, bărbatul ar fi folosit o armă neletală asupra mai multor porumbei.

La fața locului au fost găsite cadavrele a opt  păsări, care au fost ridicate de specialiști din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul deține permis de armă valabil pentru trei arme letale și o armă neletală de tip pușcă, ce au fost ridicate” – IPJ Constanța.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiști.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*