FOTO VIDEO Proiectul celor două blocuri de locuințe pentru familiile tinere din Murfatlar avansează cu pași repezi

Blocuri de locuințe pentru familiile tinere din Murfatlar. FOTO Paul Alexe

Primăria orașului Murfatlar își continuă demersul de sprijinire a tinerelor familii din oraș, în prezent aflându-se în derulare un proiect ambițios de construire a două blocuri de locuințe destinate acestora.

Demarat în anul 2021, când s-au făcut primii pași birocratici pentru accesarea fondurilor europene necesare, prin PNRR, proiectul prevede realizarea a două clădiri cu regim de înălțime P+1+M. Construcția propriu-zisă a început în primăvara acestui an, iar acum lucrurile prind deja contur, lucrările avansând cu rapiditate, astfel încât sunt șanse mari ca termenul de predare a lucrării să fie devansat cu un an, 2025, față de cel prevăzut în contract, 2026.

„S-au încheiat betonările, s-au turnat fundațiile propriu-zise, se mai lucrează la hidroizolație, la casa C1, termoizolațiile, după care se fac umpluturile de pământ, schela exterioară la construcția din lemn, pe care o puteți vedea, și practic am început construcția propriu-zisă. Sperăm ca anul viitor, cel târziu în luna mai, să terminăm acest proiect”, a declarat, pentru CTnews TV, inginerul Vasile Stancu, șeful de șantier.

Inițiativa administrației condusă de primarul Gheorghe Cojocaru reprezintă o soluție viabilă la problema lipsei de locuințe accesibile și denotă angajamentul administrației locale față de creșterea calității vieții în orașul Murfatlar. Fiind primul proiect de acest gen implementat în România, Guvernul urmează să reglementeze modul în care vor fi acordate aceste apartamente, prin închiriere sau vânzare.

„Vorbim despre șase apartamente pentru fiecare casă, deci 12 apartamente în total, câte două pe palier, cu trei paliere, parter, etaj și mansardă. Accesul se face pe scări, tot din lemn, cu consolidări metalice pe poteste, de reazem. Alimentarea cu energie se va face cu panouri fotovoltaice, scăzând astfel substanțial cheltuielile de întreținere”, a punctat Vasile Stancu.

Proiectul este unul inedit pentru zona litorarului, construcția fiind realizată pe structură de lemn. Constructorul, unul cu mare experiență în realizarea unor astfel de lucrări, inclusiv de reabilitare a unor clădiri istorice, dă asigurări că atmosfera specifică zonei de coastă nu va afecta lemnul.

„Proiectul este foarte bine executat, lemnul va fi tratat și ignifugat, sarea din aer nu atacă lemnul, din contră, atacă betonul, oțelul-beton, deci nu avem această problemă. Mai mult, aceste clădiri au o termoizolație foarte bună, deci coeficientul de pierderi căldură este mai mic față de clădirile obișnuite dacă nu au protecție cu termoizolațiile nou promovate, vată bazaltică, polistiren exudat. Este un avantaj foarte mare. Aici, în cazul construcțiilor de lemn, un pic de teamă există la incendiu, dar dacă lucrurile sunt făcute corespunzător și se respectă factorii antifoc, nu vor fi probleme”, a mai spus șeful de șantier.

Valoarea proiectului este de 4,3 milioane lei, iar contribuția primăriei Murfatlar, din bugetul propriu, constă în amenajarea zonei limitrofe, cu asigurarea branșamentelor la rețelele de utilități, amenajarea de parcări, spații de recreere și asfaltarea aleilor și străzilor din jurul celor două blocuri.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*