FOTO VIDEO Simbol al Constanței, Grădina Tomis renaște grație unui ambițios proiect privat de regenerare urbană

Grădina Tomis din Constanța. FOTO Paul Alexe

Cu o istorie de aproape 70 de ani, Grădina de vară Tomis reprezintă un simbol cultural al orașului, pe scena situată în inima Constanței urcând, de-a lungul anilor, nume importante ale teatrului constănțean și românesc. Concepută ca un loc de întâlnire pentru locuitorii orașului, un spațiu dedicat evenimentelor culturale și proiecțiilor de film în aer liber, Grădina Tomis a devenit un loc unde generații întregi de constănțeni (și nu numai!) s-au adunat pentru a petrece serile de vară, bucurându-se de briza proaspătă a mării și de oferta culturală diversificată.

„Vai, dar câte amintiri în trezește acest loc! În primul rând, primele filme cu sunet dolby sistem, cu ecran panoramic… Îmi trezește amintirile copilăriei mele și legate de unchiul meu, actorul Gelu Manolache. Acolo, în partea stângă, pe actualul bulevard Ferdinand, este o clădire, nu erau copacii atât de înalți, de acolo, din balcon, urmăream filmele de la grădina de vară, la începuturile ei. Apoi, multe alte amintiri, inclusiv eu am jucat în această grădină, am făcut destule spectacole, stăteam alături de cei de la Fantasio… Sunt multe amintiri frumoase, dar și neplăcute, prin dispariția ei pentru o perioadă…”, a rememorat, pentru CTnews TV, regizorul și actorul de teatru și film, Liviu Manolache.

După ani în care părea să se scufunde în nepăsare, Grădina Tomis dă semne de resuscitare, iar „vinovatul de serviciu” este Victor Maxim, președintele Asociației „Descoperă Constanța”, cunoscut constănțenilor pentru implicarea sa în viața social-culturală a orașului.

„Ne bucurăm să fim gazda Festivalului SEAS și le mulțumim că ne-au ales ca primă locație, în primul an de activitate al redeschiderii Grădinei Tomis. Iată că, după 70 de ani de activitate, grădina de vară din centrul orașului Constanța se redeschide. Asociația noastră a închiriat această locație pentru a reda funcționalitatea de grădină de vară pentru spectacole și evenimente culturale. În acest an, am reușit să-i dăm drumul într-o proporție de 60 la sută, încă lucrăm, se poate vedea că se lucrează la clădire, dar ne gândim ca, pe viitor, să-i readucem strălucirea pe care o avea atunci când a fost înființată, în 1954”, a declarat pentru CTnews TV, managerul Grădinii Tomis, Victor Maxim.

Construită în perioada de după cel de-al doilea război mondial, Grădina Tomis a fost parte a reabilitării Parcului Arheologic (fost Parcul CFR-iștilor, fost Parcul Maxim Gorki), fiind inaugurată în anul 1954. Până în 1989, și-a păstrat staturul de nucleu cultural al Constanței, loc în care, vară de vară, atât localnicii, cât și constănțenii, își petreceau serile vizionând piese de teatru sau filme.

„Mă gândesc la niște mulți ani în urmă… Îmi aduc aminte foarte bine, eram la film, urma să înceapă filmul, eram mică și s-a pornit o rumoare, s-a transmis de la o persoană la alta până a ajuns la mine… Murise Elvis Presley! Asta îmi aduc aminte perfect… Dar au fost și amintiri plăcute, foarte multe spectacole, foarte multe filme pe care le-am văzut aici. Era în mijlocul orașului, era imposibil să ratezi vreun eveniment organizat aici”, își amintește și binecunoscuta jurnalistă constănțeană Feri Predescu, prezentă joi seara la unul dintre cele 40 de evenimente culturale din cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului, SEAS 2024, organizată de Teatrul de Stat, condus de regizorul Erwin Șimșensohn.

Însă, Grădina Tomis nu este reprezentativă doar pentru constănțeni, ci și pentru cei care, încă de la vârste fragede, veneau pe litoral să se bucure de soare, plajă și… spectacole.

„Îmi amintește de copilărie. Îmi amintesc că veneam aici cu părinții, mergeam și mâncam în apropiere, la terasă, da… îmi aduc aminte de copilărie. Și, uite, acum, după „puțini” ani, revenim”, rememorează, cu nostalgie, cunoscutul cantautor și solist de muzică folk, ploieșteanul Daniel Iancu, la rândul său o prezență familiară pe scenele de pe litoral.

Evident, nu pentru toată lumea grădina de vară a însemnat seri de filme și spectacole, ultima funcționalitate cunoscută fiind cea de… patinoar, până la începutul anilor 2000, moment în care nepăsarea autorităților locale a dus locul aflat în inima orașului la statutul de ruină urbană. Dar faptul că Grădina Tomis revine la destinația sa inițială, de pol cultural al orașului, este de remarcat.

„Este un moment important, mă bucur că se întâmplă acest lucru. După cum știm cu toții, avem nevoie de cât mai multe spații de cultură în orașul nostru. Ultimele mele amintiri în legătură cu acest spațiu erau de când am venit să patinez aici”, recunoaște Georgiana Rusu, actriță și manager al asociației culturale ce îi poartă numele, unul dintre cei mai activi operatori independenți din Dobrogea, în materie de organizare de proiecte culturale.

Redescoperirea și revitalizarea Grădinii Tomis devin realitate datorită acestui proiect ambițios de regenerare urbană, la care și-au dat mâna mai multe entități, precum Asociația Descoperă Constanța – Piața Ovidiu, Tomis HUB Constanța, Biblioteca Colorată, Greenpact Worldwide, Cercul Verde Parcul Tăbăcărie și Meserii Românești.

„În ultimul an de zile, am reușit să scoatem de aici sute de tone de deșeuri, vegetație, și am igienizat acest spațiu, bineînțeles o reabilitare în ceea ce privește tencuiala, hidroizolație, spații de acces, scări, etc. Pur și simplu, fiind un spațiu atât de mare, de 2500 metri pătrați, cumva rivalizează cu alte clădiri simbol ale orașului Constanța, în ceea ce privește necesitatea unei investiții de reabilitare”, spune Victor Maxim, care speră că inițiativa sa îi va convinge pe conducătorii locali de importanța și necesitatea de a investi în acest proiect cultural.

„Ne dorim ca, poate, anul viitor să avem și un sprijin public în acest sens, pentru că activitatea noastră este una culturală, de serviciu public pentru comunitate, și cumva să redăm funcționalitatea acestui loc, de a fi un simbol cultural pentru orașul Constanța, în inima orașului Constanța”, face apel Victor Maxim.

Vestea planului de readucere a Grădinii Tomis în circuitul cultural al Constanței a fost primită cu bucurie și speranță de către lumea artistică de la malul mării, iar pe mulți dintre reprezentanții săi i-am putut revedea joi seară, printre sutele de spectatori „ieșiți la grădină”, cu ocazia concertului de world music al Folktronica Orchestra, eveniment în cadrul Festivalului SEAS 2024.

„Acum, mă uit în jur, nu-mi vine să cred, suntem pe o terasă, văd că este reamenajată, văd oamenii locului, oameni pe care îi cunosc și pe care nu i-am văzut de destul de multă vreme… Uite-l pe Liviu Manolache, actorul, uite-l pe Gabi Culea, care este șeful salvamarilor, uite-l pe Daniel Iancu, marele cântăreț de folk, o mulțime de persoane pe care le cunosc. Se bucură lumea, este vârf de sezon estival, există evenimente de genul acestui superfestival organizat de Consiliul Județean și de Erwin Șimșensohn, de la Teatrul de Stat, și merită să fim implicați în asemenea evenimente frumoase, să nu le ratăm și să ne bucurăm cu toții de ceea ce este în jurul nostru”, remarcă, cu entuziasm, jurnalista Feri Predescu.

Mai… hârșâit cu realitățile și istoricul relației cultură – administrație locală, regizorul Liviu Manolache salută această inițiativă privată, dar face un apel la „vremelnicii conducători ai urbei” să-și reconsidere poziția în raport cu actul cultural, mai ales că, în acest an, Primăria Constanța a decis să taie orice finanțare culturală în temeiul Legii 350!

„Faptul că acum grădina de vară reintră în circuit și va intra de anul viitor cu mult mai bine și mai ancorată în viața culturală a orașului Constanța este un lucru necesar, în infrastructura culturală a orașului. Este nevoie de mai multe astfel de locuri în orașul Constanța, aici veneau mai toate trupele mari din țară și nu numai, aveam această stagiune estivală, pe care directorul teatrului, Erwin, și teatrul în sine a preluat-o și încearcă să o dezvolte, să o refacă, și să dea spațiului acesta turistic și partea culturală, care este absolut necesară.

Revenind, este un spațiu foarte bun pentru oraș, un spațiu necesar, care, repet, prin redarea lui este mai mult decât benefic, iar cei care conduc vremelnic acest oraș sau acest spațiu dobrogean trebuie să realizeze că orașul Constanța a rămas în urmă din punct de vedere cultural, față de celelalte mari orașe ale României”, a punctat Liviu Manolache.

Opinia sa este împărtășită și de folkistul Daniel Iancu.

„La prima vedere, de îndată ce m-am apropiat, mi-am dat seama că ceva este… în regulă, adică este o schimbare în bine. Este un spațiu de care Constanța avea mare nevoie. Constanța mai are locuri unde se adună artiști, dar pe timp de vară, așa ceva este un mare plus”, spune acesta.

Concluzia, îi aparține, cum este și firesc, gazdei.

„Ne-am bucurat că organizatorii Festivalului SEAS 2024 au avut încredere în noi, că au avut încredere în această locație, chiar dacă la momentul discuției nu era gata în proporția necesară. Acum, gradina de vară este utilă, folosibilă, sute de constănțeni și turiști au fost deja prezenți la ultimele spectacole, ne aflăm la jumătatea sezonului de spectacole în Grădina Tomis, iar până în luna septembrie vor mai exista și alte spectacole la care constănțenii și turiștii să vină”, a mai spus Victor Maxim.

Lucrările de restaurare includ reabilitarea amfiteatrului și a spațiilor destinate spectacolelor, refacerea pavajului și a sistemului de iluminat, precum și reamenajarea spațiilor verzi, pentru a reda grădinii farmecul de altădată. Totul, fără a altera autenticitatea locului, planurile arhitecturale aparținând arhitectei Cristina Gioada.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*