S-a prelungit vacanța! Școlile din tot județul Constanța au cursurile suspendate luni și marți

Examen, educatie, elevi

Primăria Municipiului Constanța anunță că luni, 9 ianuarie, și marți, 10 ianuarie 2017, cursurile din cadrul unităților de învățământ de pe raza municipiului Constanța vor fi suspendate din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

UPDATE: Decizia este valabilă pentru tot județul Constanța

Consiliul  de administrație al Inspectoratului  Școlar Județean Constanța, întrunit în regim de urgență sâmbătă, 7  ianuarie 2017, a hotărât suspendarea cursurilor din toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Constanța  pentru  luni, 9 ianuarie, și marți, 10 ianuarie 2017.

Decizia a fost luată  ținându-se cont de condițiile meteorologice nefavorabile, de necesitatea  asigurării condiţiilor proprii desfăşurării orelor de curs, precum și a siguranței persoanelor implicate în procesul instructiv-educativ.

Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare până la sfârşitul semestrului, respectiv al anului şcolar, stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ şi comunicate Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

„Consider absolut firească această decizie în condițiile în care avem localități izolate, iar viscolul și ninsorile împiedică deplasarea elevilor și profesorilor la școală. În primul rând, ne interesează siguranța copiilor și a dascălilor! Vom monitoriza în continuare situația din zonele afectate de condițiile meteo extreme“, a declarat președintele Consiliului Județean, Marius Horia Țuțuianu.


Vă mai recomandăm:

Cod Roșu de viscol! Constanța este paralizată: toate Drumurile Naționale au fost închise. Nu există energie electrică și nu curge apa

Președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu: “Nu părăsiți localitățile”. Toate drumurile județene și naționale au fost închise!

Zeci de localități, fără curent electric. ENEL promite remedierea în cel mai scurt timp

Orașul Constanța și mai multe localități din județ, fără apă! Viscolul a oprit toate stațiile de pompare

Un transformator electric a explodat la Valu lui Traian. Localitatea se află sub Cod Portocaliu de viscol până sâmbătă dimineață

Boboteaza de la Constanța nu se anulează, în ciuda Codului Roșu de Viscol. IPS Teodosie aruncă în mare crucile la ora 13.00

Unde suni dacă ești afectat de Codul Portocaliu de viscol în județul Constanța


Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*