Astăzi – 31 iulie 2024, în jurul orei 09.00, Sursa de Apă Tatlageac din județul Constanța a înregistrat o cădere totală de tensiune, motiv pentru care pompele de la nivelul acesteia nu mai pot funcționa.
Până la remedierea avariei de natură electrică, consumatorii din localitatea 23 August, precum și cei din stațiunile: Olimp, Neptun, Saturn, Venus, Jupiter, Cap Aurora nu vor avea apă potabilă la robinete.
În același timp, în municipiului Mangalia se va furniza apă cu presiune redusă iar în unele zone, în funcție de topografia rețelei, cu preponderență la etajele superioare ale imobilelor, se poate înregistra lipsa totală a acesteia.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Copiii comunei Cumpăna vor avea, în curând, o creșă și cea de-a treia grădiniță din localitate. Sfințirea terenurilor și punerea pietrelor de temelie a avut loc în prezența și cu participarea IPS Teodosie. Creșa nouă […]
Orașul Năvodari se pregătește să intre în atmosfera sărbătorii de neuitat, prin evenimentul anual „Zilele Orașului Năvodari”, ce vor avea loc în perioada 28 – 30 iulie. Primăria orașului, în colaborare cu Consiliul Local Năvodari, […]
În ciuda numeroaselor campanii de informare desfășurate de Poliția Locală Constanța, în continuare, agenții se confruntă cu noi situații. Astfel, săptămâna trecută, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au aplicat 119 sancțiuni persoanelor […]
Be the first to comment