Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România și Primăria Murfatlar organizează sâmbătă, 6 iulie, începând cu ora 16,00, sărbătoarea câmpenească tradițională a tătarilor, Tepreș.
Anul acesta se împlinesc 10 ani de la reluarea tradiției organizării tepreșului în rândul comunității tătare din România, astfel că, și această ediție care va avea loc tot la Murfatlar (Cartier Vest) va aduce în atenția publicului soliști și ansambluri de dansuri tradiționale tătărești, bucate alese și luptele tradiționale tătărești – kureș, la care vor participa tineri luptători atât din cadrul comunității, dar și din afara sa.
Evenimentul organizat de UDTTMR și Primăria Murfatlar este deschis deopotrivă membrilor comunității tătare, dar și tuturor celor care își doresc să cunoască această comunitate atât prin prisma oamenilor, cât și a valorilor identitare care îi definesc. În acest sens, organizatorii îi invită pe constănțeni, dar și pe turiștii aflați pe litoral în acest weekend să intre în spiritul tradițiilor tătărești, să admire frumoasele costume tradiționale și măiestria artiștilor, dar și spiritul de învingători al luptătorilor tătari.
Be the first to comment