În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de la intersecția strada Pescarilor cu Prelungirea Ion Rațiu din municipiul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 26 iunie 2024, în intervalul orar 11.30 – 18.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe strada Pescarilor – tronsonul delimitat de str. Ion Rațiu și Ciprian Porumbescu, cu străzile adiacente și punctele termice din zonă și abonații din cartierul Consilierilor.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
La data de 19 noiembrie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari și Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat o razie pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de […]
Acvariul din Constanța se poate lăuda cu mai multe specii de pești, adunând de-a lungul timpului peste 100. Spațiul expozițional al Acvariului este destinat prezentării expoziției permanente de faună și floră acvatică, dar și unor […]
Consiliului Local Valu lui Traian a fost convocat luni, 11 ianuarie, în ședință extraordinară, pe ordinea de zi figurând patru proiecte de hotărâre, unul dintre ele privind amenajarea unui centru de vaccinare împotriva SARS-CoV-2. Primarul […]
Be the first to comment