Peste 50 de jandarmi constănţeni vor asigura ordinea publică pe timpul desfăşurării spectacolului “Revelion 2017”, organizat în Piața Ovidiu

Revelionul din Piața Ovidiu. FOTO Jandarmeria Constanța
Revelionul din Piața Ovidiu. FOTO Jandarmeria Constanța

Peste 50 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Tomis Constanţa în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanța, I.S.U. Constanţa şi agenţi ai firmelor de pază, vor asigura ordinea şi siguranţa publică în Piaţa Ovidiu din Constanţa, pe timpul spectacolului „Revelion 2017”, organizat de Primăria Constanţa. La acest spectacol se estimează participarea a peste 10.000 de constănţeni.

Pentru realizarea accesului în condiţii de siguranţă a tuturor participanţilor, traficul auto în zona peninsulară va fi restricţionat de la ora 18.00 până la ora 02.30, pe strada Ecaterina Varga, începând de la intersecţia acesteia cu strada Negru Vodă; bulevardul Tomis, începând de la intersecţia cu strada Traian; strada Vasile Alecsandri, începând de la bd. Tomis; strada Revoluţiei din 22 Decembrie 1989, începând de la strada Remus Opreanu.

Pentru asigurarea fluenţei traficului şi pentru evitarea incidentelor ce pot apărea în timpul sosirii şi plecării publicului, spectatorii şi riveranii sunt sfătuiţi să parcheze autoturismele în următoarele zone: str. Traian-Judecătorie, Termele Romane, parcarea Poarta 1, bld. Elisabeta şi Portul Tomis. De asemenea, zona în care se va desfăşura evenimentul va fi delimitată cu garduri metalice, iar în zonele de acces se va efectua control preventiv corporal şi al bagajelor, împreună cu firma de pază.

Jandarmeria Constanţa sfătuieşte persoanele care vor participa la manifestările destinate petrecerii Revelionului să respecte câteva măsuri de siguranţă. Astfel, cei care vor fi prezenţi în zonele publice de desfăşurare a petrecerii sunt rugaţi să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete), să nu aducă la spectacol artificii, petarde, sticle sau cutii metalice cu băuturi alcoolice, să nu arunce cu obiecte către scenă, să nu depăşească limitele decenţei în manifestările comportamentale, să acorde sprijin forţelor de ordine pentru asigurarea ordinii publice şi să ţină cont că manifestările obscene şi cele contra bunelor moravuri sunt sancţionate de lege.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*