Un constănțean a ajuns după gratii după ce a dat foc locuinței.
La data de 15.05.2024 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15.05.2024, până la data de 13.06.2024 inclusiv, a inculpatului H.L.F., cercetat pentru săvârşirea infracțiunilor de distrugerea și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
„În concret, în cauză s-a reţinut că la data de 14.05.2024, în jurul orei 00:30, în timp ce se afla în locuinţa sa din municipiul Constanţa, inculpatul H.L.F. a agresat-o fizic pe soţia lui, H.L.G. Aceasta a suferit vătămări corporale şi a fost transportată de un echipaj de ambulanţă la o unitate medicală.
Ulterior, în jurul orei 01:00, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul său şi a provocat un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale. Apoi, în jurul orei 01:30, el s-a întors în locuinţa sa, a stropit interiorul cu un material inflamabil şi a incendiat-o.
Cercetările sunt efectuate în continuare de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
La data de 15.05.2024 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15.05.2024, până la data de 13.06.2024 inclusiv, față de inculpatul H.L.F” – Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.
Be the first to comment