FOTO Concerte cu artiști de excepție, organizate de OMD Mamaia Constanța, în perioada minivacanței de 1 Mai

Concerte în minivacanța de 1 Mai. FOTO OMD Mamaia Constanța

6 seri de muzică bună, distracție și multă emoție. Constănțenii, dar și turiștii care au fost prezenți în destinația Mamaia Constanța cu ocazia sărbătorilor pascale au primit în dar valuri de emoție muzicală la superlativ. Stațiunea Mamaia i-a încântat pe acordurile binecunoscute ale Lorei și Lidiei Buble, alături de Mihai Mărgineanu, Bibi, Marius Mihalache & Band și invitata lor Alexandra Ungureanu în primele 3 zile ale lunii mai.

În noaptea Învierii spectacolul cu toace interpretat de Ovidiu Lipan Țăndărică în Piața Ovidiu din Constanța, dar și acordurile Fanfarei Zece Prăjini, alături de Diana Bucșa, au răsunat până târziu în noapte, între stiluri de muzică tradițională românească și contemporană.

În prima zi de Paște iubirea a plutit în aer în Piața Ovidiu, iar cuplurile de îndrăgostiți au fost încântați de cele mai cunoscute piese ale trupei Proconsul. Keo, Loren, dar și Yanis Pavel au încins atmosfera.

“Ne așteptam să se întâmple ceva frumos aici la Constanța, pentru că sărbătorile pascale îi fac pe oameni să gândească pozitiv, să primească pace și liniște de la Mântuitorul nostru Isus Hristos, așa cum Dumnezeu își dorește pentru noi toți. A fost o seară absolut genială, pentru că toți au cântat cu noi, au simțit emoția din piesele noastre și chiar am avut ceva declarații la final și mulțumiri pentru emoția pe care am reușit să o creăm pe scenă, pentru publicul constănțean. Întotdeauna cu drag la Constanța. Anul acesta sărbătorim 25 de ani de Proconsul sub același cer, acesta este proiectul de anul acesta”, a declarat Bogdan Marin (BODO), solistul trupei Proconsul.

“Sunt fan Constanța, aici mă simt ca acasă. Publicul a fost genial, m-am bucurat foarte mult că am petrecut Paștele pe scenă alături de atât de multă lume frumoasă, și ce m-a bucurat foarte tare este că am văzut în public toate generațiile – am văzut copilași, am văzut copii mai mari, am văzut adulți, tineri, am văzut și oameni mai în vârstă. Despre asta este vorba de Paște, toată lumea împreună. Toată lumea s-a bucurat la acest concert, eu primul”, a declarat solistul Keo.

Ultima seară a mini-vacanței s-a încheiat pe versurile îndrăgitei trupe Holograf, iar în deschidere trupa 7th Boulevard și Edward Sanda au revenit la Constanța cu noi piese iubite de public.

“Publicul la Constanța a fost impetuos, ca vântul. Dacă nu bătea vântul așa tare, cred că era și mai și, dar a fost extraordinar. Noi ne simțim foarte bine la Constanța și venim des. Sper să venim mai des anul acesta și să ne bucurăm de dumneavoastră. Peste nici o săptămână vă așteptăm cu un clip nou și cu o piesă nouă, foarte sensibilă, pentru că vă punem pe masă viața noastră de când aveam 20 de ani cu toții. Sunt filmări de atunci – începem de la Casa de Cultură Gheorghe Preoteasa, ei au început acolo și cu imagini din anii ’85, ’86, ’89, ’90 și se termină cu copiii noștri, care și ei se transformă în adolescenți. O să vă placă clipul foarte mult”, a susținut Dan Bittman, solistul trupei Holograf.

“Ne bucurăm că am reușit să vă aducem în mini-vacanța de 1 Mai și Paște muzica voastră preferată. Toți artiștii au fost primiți cu bucurie la malul mării, iar ca de fiecare dată, în stațiunea Mamaia și în orașul Constanța, publicul a cântat în cor versurile preferate de la fiecare artist. Vă dorim tuturor sărbători cu bucurie și vă așteptăm și începând cu luna iunie, în sezon, să vă destindeți alături de artiștii preferați în serile vibrante din stațiunea Mamaia. Sezonul 2024 va avea multe spectacole pentru publicul larg”, a declarat George Măndilă – Președinte, Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Cele 6 seri ale mini-vacanței s-au încheiat cu un superb foc de artificii, în piața Ovidiu din Constanța.

Cu evenimente muzicale ce variază de la concertele live la festivalurile de muzică electronică, stațiunea Mamaia și orașul Constanța promit să fie sufletul distracției în noul sezon estival.

Înființată în primăvara anului 2023, OMD Mamaia Constanța își propune să deruleze o campanile amplă de explorare a potențialului experienței de vacanță pe care stațiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*