Un tânăr și-a pierdut viața în Sinoe după ce a intrat cu mașina într-un stâlp, iar apoi autoturismul s-a răsturnat.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 28 aprilie, în jurul orei 05.15, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranţă Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.J. 226, în satul Sinoie, s-a produs un accident rutier.
“Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 21 de ani, ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi întrat în coliziune cu un stâlp, iar vehicul s-ar fi răsturnat.
În urma accidentului rutier, conducătorul auto a decedat” – IPJ Constanța.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Forțele Navale Române au anunțat vineri, 7 iulie, printr-un comunicat de presă, că distrugerea barajului de pe Nipru a avut impact zero pentru România și nu au fost observate poluări în sectorul maritim românesc din […]
Casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise joi – 15 august 2024, de Sf. Maria. Abonații pot folosi soluțiile alternative pentru efectuarea plăților, precum contul de client RAJA […]
Programul de inaugurare a cișmelelor din comuna Peștera a ajuns și la Ivrinezu Mare. Locuitorii se bucură din ziua Sfinților Mihail și Gavril de o cișmea unde pot să-și adape animalele. Locația, inaugurată de primarul […]
Be the first to comment