Pentru a asigura un serviciu de alimentare cu apă potabilă de calitate, RAJA S.A. efectuează în această perioadă lucrări de mentenanță pentru sistemele de înmagazinare a apei aflate în exploatare.
Astfel, luni – 29 aprilie 2024, în intervalul orar 08.00 – 20.00, sunt programate operațiuni de întreținere la nivelul rezervoarelor din orașul Năvodari, dar și din localitățile Sibioara (comuna Lumina) și Corbu de Sus (comuna Corbu), județul Constanța.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile Eternității, Liniștei, Macului, Recoltei, Prelungirea Recoltei, Apusului, Locomotivei și Sibioarei, din Orașul Năvodari, precum și abonații din satul Sibioara și cei din localitatea Corbu de Sus.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Direcția Generală de Asistență Socială din cadrul Primăriei Constanța vine în sprijinul persoanelor vulnerabile, fără aparținători, și le pune la dispoziție un număr de telefon la care pot suna, iar angajații instituției vor veni pentru […]
Stația de pompare și tratare Cota 20 Ovidiu a înregistrat vineri, 1 aprilie, în jurul orei 17.58, o cădere totală de tensiune, motiv pentru care pompele de la nivelul acesteia nu au mai putut funcționa. […]
Pentru remedierea unei avarii la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de pe Calea Dobrogei, din localitatea Poarta Alba, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în cursul […]
Be the first to comment