Ion Dumitrache a câștigat, astăzi, alegerile pentru președinția organizației municipale PSD Constanța, fiind singurul candidat pentru această funcție.
Alegerile au avut loc în sala mică de la Casa de Cultură din Constanța.
Ion Dumitrache, care era președintele interimar al organizației, a fost singurul candidat pentru această funcție.
“Partidul Social Democrat, Organizația Municipală Constanța, este principala formațiune politică din orașul Constanța. Câștigarea funcției de primar a Municipiului Constanța permite organizației PSD Constanța să traseze și să construiască proiectul politic pentru următorii 4 ani având în centru o administrație PSD competentă și performantă. Plecăm în pregătirea campaniei de alegeri din 2024 având în spate expertiza necesaă și ne dorim să ducem actul administrativ cât mai aproape de nevoile și problemele reale ale cetățenilor și votanților social-democrați”, a declarat Ion Dumitrache.
Prim-vicepreședintele organizației a fost ales Costin Răsăuțeanu, iar secretarul organizației este Dede Perodin.
Vicepreședinți au fost aleși: George Vișan, Eduard Martin, Mirela Matichescu, Cristian Mihăilescu, George Naceades, Dan Tudor, Daniel Darea.
Toți candidații au fost aleși în unanimitate, iar votul a fost deschis. La reuniunea organizației municipale au luat parte, printre alții, candidatul PSD la Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, primarul din Cumpăna, Mariana Gâju, primarul din Limanu, Daniel Georgescu, precum și edilul orașului Năvodari, Florin Chelaru.
Ședința a fost prezidată de șeful organizației județene a PSD, Felix Stroe.
Be the first to comment