Urmărire spectaculoasă la Mihail Kogălniceanu pentru prinderea unui șofer fără permis

Mașină de Poliție

O urmărire spectaculoasă a avut loc, duminică seara, la Mihail Kogălniceanu pentru prinderea unui șofer fără permis.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 22 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de  35 de ani.

“Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Astfel, la data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 20.10, bărbatul a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, pe D.N. 2A, în comuna Mihail Kokălniceanu.

Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire, dar conducătorul auto nu s-a conformat, mărind viteza de deplasare.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, pe mai multe străzi din comună.

Autoturismul a fost interceptat după o distanță de aproximativ doi kilometri.

Conducătorul auto a abandonat vehiculul și a fugit în curtea unui imobil, fiind urmărit și imobilizat de polițiști.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, unde a refuzat recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii consumului de alcool și substanțe interzise” – IPJ Constanța.

Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*