Polițiștii au stabilit că șoferul care a provocat accidentul de astăzi de pe strada Răsuri din Constanța era băut.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 10 aprilie, în jurul orei 16.50, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Răsuri s-a produs un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 29 de ani, ar fi condus un autoturism și ar fi lovit un alt vehicul.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, a fost testat cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive, rezultatul fiind negativ.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Be the first to comment