Polițiștii au găsit droguri asupra unui tânăr de 23 de ani, care se afla într-o mașină în Mihail Kogălniceanu.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 6 aprilie, în jurul orei 00.40, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe D.N. 2A, în comuna Mihail Kogălniceanu.
“Polițiștii au legitimat și identificat conducătorul auto și cei trei pasageri din autoturism. Deoarece aceștia aveau un comportament nefiresc, a fost efectuat controlul corporal.
Astfel, asupra unuia dintre pasageri, un bărbat, de 23 de ani, a fost descoperit un pliculeț, ce conținea o substanță susceptibilă a avea efecte psihoactive” – IPJ Constanța.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest și cu cel din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative.
În cauză, au fost sesizați polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.
Be the first to comment