Mai multe străzi din Eforie Sud vor rămâne fără apă potabilă.
La nivelul sistemului de distribuție a apei potabile din localitatea Eforie Sud se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte de alimentare cu apă la sistemul centralizat. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, joi – 04 aprilie 2024, în intervalul orar 08.00 – 16.00.
Vor fi afectați de lipsa apei toți consumatorii din zona străzilor Munteniei, Ion Vodă cel Cumplit, Profesor Doctor Cantacuzino, Ștefan cel Mare și Dezrobirii.
Investiția face parte din contractul de lucrări cu finanțare europeană derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), CL9 “Reabilitare rețele de distribuție, rețele de canalizare Eforie Sud, județul Constanța”, în valoare totală de peste 18 milioane de lei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru executarea unor lucrări de înlocuire a conductei de distribuție apa de pe bd. Tomis, RAJA Constanța va întrerupe joi, 22 iunie 2017, furnizarea de apa, în intervalul orar 9,00-13,00. Vor fi afectați consumatorii din […]
O fată de 14 ani a ajuns în stare de șoc la spital după ce a căzut de pe digul care duce în portul Tomis pe placa de beton unde se află parcarea. Martorii spun […]
Marius Daniel Niță, fost viceprimar din Agigea, este bănuit de Agenția Națională de Integritate de fals în declarații. “Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu […]
Be the first to comment