Drumuri acoperite până acum numai de piatră, ulițe care după fiecare ploaie zdravănă riscau să devină impracticabile atât pentru pietoni, cât și pentru autovehicule, vor fi, în sfârșit asfaltate, în satul Sinoe, din comuna Mihai Viteazu. Viceprimarul cu atribuții de primar, Adrian Costache, a vorbit, pentru CTnews, despre acest proiect de mare importanță pe care atât cetățenii, cât și administrația publică locală îl așteptau să fie pus în practică.
„În satul Sinoe, aferent comunei Mihai Viteazu, nu sunt drumuri asfaltate. Acum este primul proiect pe care am reușit să îl punem în anvergură și să dăm drumul lucrării. Este o lucrare pe situații de urgență după inundațiile din 2019. Proiectul a fost depus în 2020. Am reușit să îl finalizăm acum, în 2024, pentru a-l pune în aplicare”, a declarat, pentru CTnews, viceprimarul comunei Mihai Viteazu, Adrian Costache.
În total, 32 de drumuri se vor transforma din ulițe în străzi moderne, asfaltate. Iar utilajele firmei care a câștigat licitația pentru asfaltare lucrează intens.
„Acum au început să curețe drumurile de piatra veche. Vor scoate zestrea de pe drumuri, se va pune un strat consistent de piatră, care va fi tasat, după care se va asfalta pur și simplu și se vor face șanțuri înierbate”, a explicat viceprimarul Adrian Costache.
Durata contractuală a proiectului este de 18 luni. Constructorul promite că toate cele 32 de străzi vor fi gata modernizate până la sfârșitul acestui an.
Valoarea totală a investiției este de 24 de milioane de lei, după cum precizează viceprimarul, iar banii au fost obținuți de Primăria Mihai Viteazu printr-un proiect depus la Compania Națională de Investiții.
„Oamenii nu sunt mulțumiți întotdeauna. Acum avem două tabere: oamenii mulțumiți și bucuroși că li se asfaltează drumurile, dar există și categoria de oameni ale căror străzi nu au putut fi prinse în acest proiect și sunt supărați, bineînțeles.”
Reprezentantul administrației publice locale îi liniștește inclusiv pe aceștia mărturisind că Primăria mai are un proiect depus în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, prin care va fi asfaltat și restul de drumuri, astfel încât nicio stradă din Sinoe nu va mai rămâne acoperită cu piatră sau glod. Acest proiect ar urma să fie pus în aplicare, cel mai probabil, în cea de-a doua jumătate a anului 2024.
„Cetățenii din localitatea Sinoe ar trebui să aibă răbdare și încredere că noi le vom asfalta toate drumurile din localitate”, a mai transmis Costache.
Celor care privesc lucrările și se gândesc că actualul viceprimar cu atribuții de primar caută doar să își maximizeze șansele de a fi reales la scrutinul din iunie, acesta le transmite următoarele:
„Acest proiect, așa cum am menționat, este depus din 2020. Domnul primar Grameni a depus acest proiect. Eu venind la Primărie în iarna anului 2022 după decesul dumnealui am continuat ceea ce el începuse și am reușit să pun proiectul în aplicare. Proiectele nu se fac peste noapte, proiectele acestea nu se fac într-un an de zile. Durează trei, patru, cinci ani de zile. Cine spune că se face peste noapte, minte”, a subliniat Adrian Costache.
Be the first to comment