Tineri, cu vârste între 16 și 19 ani, prinși după ce au comis mai multe furturi, iar prejudiciul este de 70.000 de lei

Trei tineri cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani au fost prinși după ce au comis mai multe furturi, iar prejudiciul în acest caz este de 70.000 de lei.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 2 februarie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore, un minor, de 16 ani, și doi tineri, de 18 ani, respectiv 19 ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, tentativă la furt calificat și  tâlhărie calificată.

“Astfel, în perioada noiembrie – decembrie 2023, aceștia ar fi săvârșit 6 infracțiuni, pătrunzând în locuințele unor persoane fizice sau sediile unor persoane juridice, de unde ar fi sustras diverse bunuri (unelte electrice, obiecte de uz casnic, centrale termice).

Bunurile sustrase ar fi fost ulterior vândute la centre de fier vechi, prejudiciul total fiind de peste 70.000 de lei.

Cei doi tineri, de 18 ani, respectiv 19 ani, ar fi săvârșit faptele în timp ce se aflau sub măsura preventivă a controlului judiciar.

Cele trei persoane au fost reținute, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere legală” – IPJ Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*